18 decembrie, 2025

Congresul SUA a aprobat miercuri un buget de apărare care prevede un ajutor anual pentru Ucraina de 400 de milioane de dolari, în următorii doi ani.

Măsura – adoptată atât de Camera Reprezentanților, cât și de Senat – va permite Pentagonului să furnizeze arme Ucrainei pentru a o ajuta să se apere împotriva agresiunii ruse. Noua lege așteaptă acum promulgarea președintelui american Donald Trump pentru a intra în vigoare, relatează dpa, preluată de Agerpres.

Republicanii dețin majorități strânse în ambele camere ale Congresului SUA. Legea stabilește și reguli pentru trupele americane în Europa, impunând ca numărul total de soldați detașați permanent Comandamentului European să nu scadă sub 76.000 timp de mai mult de 45 de zile fără a fi îndeplinite proceduri de raportare pentru a justifica reducerea.


Estimările sugerează că peste 80.000 de soldați americani au fost staționați în Europa în acest an, numărul lor fluctuând din cauza unor rotații și exerciții, în special după invazia Rusiei din Ucraina începută în februarie 2022.

Trump a amenințat anterior că va reduce prezența trupelor SUA în Germania în timpul primului său mandat din perioada 2017-2021.

Deciziile Congresului vin în contextul în care administrația SUA semnalează o schimbare de la o cooperare transatlantică strânsă, punând ”America pe primul loc” într-o nouă strategie națională de securitate.

Strategia critică abordările trecute pentru că au favorizat apărarea altor țări pe socoteala intereselor americane. Cu toate acestea, abordarea Congresului este mai mult în linie cu precedentele priorități pe apărare.

(Citește și: Bloomberg: SUA pregătesc noi sancțiuni împotriva Rusiei, care vor fi impuse dacă Putin respinge planul pentru pace în Ucraina)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: