Consiliul Concurenței are o serie de îngrijorări cu privire la tranzacțiile prin care Vodafone România S.A. intenționează să preia Telekom România Mobile Communications S.A., iar Digi România S.A. anumite active ale aceleiași companii.
„Este esențial ca, în urma acestor tranzacții, calitatea serviciilor oferite consumatorilor să nu scadă, ci dimpotrivă, să se îmbunătățească. Vrem să ne asigurăm că rețelele vor funcționa la standarde înalte, că acoperirea și viteza serviciilor vor rămâne competitive și că planurile de investiții în infrastructură vor continua. Astfel încât utilizatorii să beneficieze de servicii mai bune pe termen lung. Evaluăm toate efectele asupra concurenței și colaborăm cu ANCOM, dar vrem să aflăm și punctele de vedere ale celor afectați”, a declarat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, într-un comunicat al instituției.
Potrivit autorității de concurență, îngrijorările vizează, printre altele, condițiile de preț și impactul asupra calității anumitor servicii oferite clienților.
Calitatea serviciilor, principala temere
Cele două tranzacții ar putea afecta negativ calitatea serviciilor de internet mobil, din punctul de vedere al vitezei medii de descărcare a datelor și există îngrijorarea că resursele de spectru pe care cele două companii ar urma să le dețină ar putea să nu fie utilizate integral.
De asemenea, Consiliul Concurenței apreciază că ar putea fi afectat accesul companiei Orange România S.A. la servicii de colocare pe site-urile de telecomunicații mobile ale Telekom România Mobile Communications S.A. și, în plus, tranzacțiile ar avea impact negativ pe piața de gros a serviciilor de acces și originare de apeluri în rețele mobile din România, în urma posibilei dispariții Telekom ca furnizor al unor asemenea servicii.
„Acest aspect, legat de lipsa unei alternative viabile din partea Digi, ar putea duce la înrăutățirea ofertelor de acces pentru operatorii virtuali mobili (MVNO).
Disponibilitatea serviciilor pre-paid
O altă îngrijorare a autorității de concurență se referă la faptul că ar putea fi afectată disponibilitatea serviciilor de telefonie mobilă pre-paid pentru clienții Telekom preluați de Digi România: „există riscul ca aceasta să ofere serviciile pentru o perioadă foarte scurtă, în condiții de calitate și de preț mai slabe, pentru ca, apoi, compania să renunțe la furnizarea lor”, precizează comunicatul.
Posibil impact asupra condițiilor de preț de la preluarea clienților Telekom
În viziunea reprezentanților autorității, tranzacția prin care Vodafone România S.A. intenționează să preia Telekom România Mobile Communications S.A. ar putea afecta condițiile de preț de care vor beneficia clienții post-paid persoane fizice ai Telekom ce vor fi preluați și condițiile de preț ale serviciilor machine-to-machine (M2M) furnizate de către Telekom Mobile România Communications S.A.
Suplimentar, ar putea fi afectate și condițiile comerciale în care Telekom va furniza către Veridian Systems SRL servicii de hosting în temeiul contractului încheiat.
Cele două companii implicate în aceste operațiuni pot transmite Consiliului propuneri de angajamente menite să înlăture îngrijorările identificate în ceea ce privește impactul asupra mediului concurențial, iar acestea vor fi evaluate și supuse consultării publice pe site-ul instituției.
Ce intenționează să preia Digi și Vodafone
Digi intenționează să preia unele active ale Telekom cum ar fi drepturile de utilizare a unor frecvențe radio, o parte din turnurile, infrastructura și echipamentele acestora, precum și întreaga activitate de furnizare de servicii de telefonie mobilă prepaid.
La rândul său, Vodafone România S.A. vrea să preia Telekom România Mobile Communications S.A.
(Citește și: Achiziții publice de echipamente medicale, în pandemie – Concurența investighează 5 companii)
****