Printre cele mai cunoscute companii miniere din România se numără societăți ce exploatează cărbune (lignit și huilă), sare sau metale precum cuprul.
În ultimele decenii, activitatea minieră din România s-a redus considerabil, astfel încât, la ora actuală, în țară au rămas foarte puține exploatări miniere active.
Companii din România ce extrag și exploatează cărbune
1. Complexul Energetic Oltenia, compania de stat ce produce electricitate pe bază de lignit în centrale precum cele din Turceni și Rovinari, are ca obiect de activitate și producția de cărbune, mai exact de lignit.
În prezent, Complexul Energetic Oltenia (CEO) exploatează mine de suprafață (cariere de lignit) în Bazinul Olteniei. Conform informațiilor publicate recent de accentingorj.ro, din cele 10 cariere existente, începând cu anul 2026 au rămas active doar 4 cariere miniere, însă și acestea urmează să fie închise în anii următori, după cum urmează:
Cariera Jilț Nord (va fi închisă în 2027)
Cariera Pinoasa (programată pentru închidere în 2030)
Cariera Roșiuța (închisă în 2029)
Cariera Roșia (închisă în 2030)
Companii miniere din România – mine de lignit
După cum se arată pe site-ul CEO, compania deține 104 utilaje de mare capacitate și peste 90 km de benzi transportoare, capabile să asigure o producție de peste 12,2 milioane de tone de lignit/an în 4 unități miniere de carieră în bazinele Rovinari, Jilț și Motru. În prezent, CE Oltenia asigură peste 95% din producția de lignit a României.
În afară de cărbunele necesar funcționării centralelor proprii, CE Oltenia livrează cărbune și către Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă Motru.
De-a lungul activității extractive, ce a început în 1957, societatea a extras, în total, 1,25 de miliarde de tone de cărbune.

Companii din România ce exploatează cărbunele
2. Complexul Energetic Valea Jiului se numără printre cele mai mari companii miniere din România. Societatea desfășoară atât activități de producție de electricitate (Sucursala Electrocentrale Paroşeni), cât și de extracție de huilă.
La ora actuală, doar în 4 mine de huilă ale CE Valea Jiului se mai desfășoară activitate extractivă. Este vorba despre minele Lonea, Livezeni, Vulcan și Lupeni. În vreme ce Lonea și Lupeni se află în proces de închidere etapizată cu termen în 2026, celelalte două mine, Livezeni și Vulcan, vor continua exploatarea mai mult timp, până la termenul final prevăzut în 2032.
În decembrie 2025, presa locală relata că CEVJ extrăgea din cele patru mine active – Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan – o cantitate combinată de aproximativ 1.000-1.100 tone de huilă pe zi, adică în jur de 400.000 de tone de huilă pe an.
Companii miniere din România ce exploatează metale
3. Cupru Min Abrud este principalul producător de cupru din România. Societatea cu capital 100% de stat exploatează zăcământul de minereu cuprifer de la Roșia Poieni, din județul Alba. Compania extrage minereul, iar ulterior îl prelucrează în uzina proprie pentru a obține concentrat de cupru pe care îl oferă spre vânzare. În anul 2018 de exemplu, compania a înregistrat o producție de concentrat de cupru de peste 39.000 de tone, se arată pe site-ul societății.
În afară de concentrat de cupru, societatea vinde și agregate de carieră (piatră brută, piatră concasată etc) ce sunt produse la Cariera Dealul Jgheabului.
Companii miniere din România – producția de sare
4. Societatea Naţională a Sării S.A. Salrom este o companie de stat care deține monopol în exploatarea zăcămintelor de sare din România. În prezent, societatea extrage sare din 7 exploatări: Slănic Prahova, Râmnicu Vâlcea, Târgu Ocna, Praid, Cacica, Ocna Dej și Ocna Mureș. De asemenea, Salrom administrează și 5 saline turistice: Salina Slănic Prahova, Salina Ocnele Mari – Râmnicu Vâlcea, Salina Târgu Ocna din județul Bacău, Salina Cacica din județul Suceava și Salina Praid din județul Harghita, momentan închisă.
Societatea produce sare alimentară pentru consum, sare alimentară pentru uz industrial, sare pentru animale, sare pentru deszăpezire, sare industrială, sare pentru dedurizarea apei sub formă de bulgări sau de tablete sau sare în soluție. Salrom deține, de asemenea, propria rețea de distribuție a sării, care include depozite la Bucureşti şi Dej.
În ultimii 5 ani, producția de sare a Salrom a fost de circa 2,2 – 2,5 milioane de tone de sare pe an.
Foto: OnzeCreativitijd / WhisperingJane_ASMR / pixabay.com
Dacă acest articol despre companii miniere din România vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:
Țări cu zăcăminte de uraniu. Cele mai mari 10 mine din lume
Cei mai mari producători de cupru. TOP 13 țări și TOP 5 companii
Țările cu cele mai mari rezerve de aur: TOP 37. Pe ce loc e România
Cei mai mari producători de argint. TOP 20 țări și TOP 20 companii