Companii americane din statul Utah din domeniul apărării, cybersecurity, energie sau domeniul aerospaţial sunt prezente între 3 și 6 martie, la București, la discuții cu firme românești din industria de apărare locală, dar și cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei, MApN, Ministerului de Interne, Cancelariei premierului și DNSC.
Misiunea comercială, intitulată Aerospace and Defense Trade Mission to Romania și organizată de 47G – Asociația contractorilor din industria de apărare din Utah, cu sprijinul Biroului Comercial al Ambasadei Statelor Unite și al companiei românești de consultanță Black Sea Strategies –reprezintă o inițiativă strategică de consolidare a parteneriatului bilateral SUA – România.
Potrivit organizatorilor, circa 40 de companii românești și-au exprimat intenția să discute cu firmele americane pentru a identifica posibilități de cooperare în domeniile apărare, cybersecurity, energie sau aerospațial.
Delegația americană este completată de membrii ai asociației de petrol și gaze din SUA, cu mandat specific de a identifica oportunități comerciale și de investiții în sectorul energetic din România.
Organizator: Întâlnirile deschid accesul la tehnologie avansată, investiții americane și oportunități pe piața din SUA
Cătălin Mihalache, general în rezervă, CEO şi fondator al Black Sea Strategies, a declarat că evenimentul are ca obiectiv dezvoltarea relațiilor comerciale și creșterea rolului României în securitatea regiunii Mării Negre.
„Pentru companiile românești din industria de apărare și energie, atât de stat, cât și private, acest schimb de experiență deschide accesul la tehnologie avansată, investiții americane și oportunități pe piața din SUA. Parteneriatele cu firme din Utah pot stimula inovarea și crearea de locuri de muncă, iar infuzia de capital străin ar putea moderniza infrastructura strategică, sporind atractivitatea României ca destinație de investiții în Uniunea Europeană. Din perspectiva Statelor Unite, România este un punct-cheie în Europa de Est, nu doar din rațiuni comerciale, ci și geostrategice”, a afirmat Cătălin Mihalache.

Acesta a mai punctat că regiunea Mării Negre devine tot mai importantă pentru NATO, în contextul tensiunilor globale și al competiției pentru resurse critice, precum pământurile rare esențiale pentru tehnologiile de vârf.
„Prin această misiune, SUA întăresc poziția României ca aliat de încredere și contrabalansează influențele rusești și chineze în regiune. Pe termen lung, această inițiativă promite o relație reciproc avantajoasă: companiile românești beneficiază de expertiza americană, în timp ce partenerii din Utah găsesc în România o poartă către o piață regională de peste 200 de milioane de consumatori. Totodată, prezența firmelor americane transmite un mesaj clar de solidaritate și angajament al Statelor Unite față de aliații săi NATO, consolidând arhitectura de securitate colectivă. Misiunea 47G în România nu este doar o acțiune comercială, ci un pas strategic major în politica și economia regională, promițând dezvoltare economică, securitate sporită și un parteneriat durabil între SUA și România”, a mai afirmat Mihalache, directorul general al Black Sea Strategies.
47G, cea mai mare asociație de afaceri și cercetare din SUA, în domeniul apărării
Asociația 47G, cu sediul în Utah, este unul cele mai dinamice ecosistem de afaceri din industriile de apărare, aerospațială și cibernetică din Statele Unite, numărând peste 250 de companii membre, inclusiv mari producători de tehnologie avansată, furnizori de servicii, entități guvernamentale și instituții academice.
Potrivit organizatorilor, companiile americane din Utah ar putea aduce plus valoare producției aerospațiale din România. Economia acestui stat american este puternic integrată din perspectiva companiilor din domeniile de securitate și apărare.

Conform organizatorilor, obiectivele principale ale României sunt de a-și dezvolta forțele aeriene pentru a fi capabile să îndeplinească un spectru larg de sarcini, cum ar fi transportul, căutarea și salvarea (SAR), operațiunile de evacuare a necombatanților (NEO), gestionarea traficului aerian, recunoașterea și, cel mai important, protecția spațiului aerian al României în cadrul sistemului integrat NATO de apărare antiaeriană și antirachetă (NATINAMDS).
„De asemenea, companiile americane pot contribui la dezvoltarea tehnologiilor de apărare. Industria de apărare a României este în curs de modernizare, determinată de creșterea cheltuielilor de apărare (2,5%) și de obligațiile NATO. Sectorul de apărare al țării cuprinde o gamă largă de capacități, inclusiv producția de muniție pentru arme individuale, muniție de artilerie (în mare parte 155 mm), pulberi și explozivi, producția de vehicule blindate, construcția de nave militare, UAV-uri și sisteme de rachete.
Companiile americane pot explora oportunități de colaborare cu firme românești de securitate cibernetică. România a devenit un centru de expertiză în domeniul securității cibernetice, beneficiind de o forță de muncă calificată în domeniul IT și de un accent puternic pe educația tehnică. România găzduiește numeroase companii de securitate cibernetică, instituții de cercetare și centre de formare, poziționând-o ca lider în inovarea în domeniul securității cibernetice”, mai arată organizatorii, într-un comunicat.
Delegația americană este completată de membrii ai asociației de petrol și gaze din SUA, cu mandat de a identifica oportunități comerciale și de investiții în sectorul energetic din România
Delegația americană este condusă de Aaron Starks, directorul executiv al 47G. Președintele 47G este congresmanul Chris Stewart, politician, autor și om de afaceri care a fost reprezentant al SUA pentru districtul 2 al Congresului din Utah din 2013 până în 2023.
La Misiunea economică mai participă și US Oil and Gas Association (USOGA) – mandatată să identifice oportunități comerciale și de investiții în sectorul energetic din România.
USOGA, în ansamblul său, reprezintă peste 5000 de membri, cu interese diverse și numeroase identități corporative, de la cei mai mici producători la cei mai mari, de la companii publice la întreprinderi individuale sau familiale și are patru asociații afiliate: Texas Oil & Gas Association în Austin, Texas – The Petroleum Alliance of Oklahoma în Oklahoma City, Oklahoma – Southeast Oil & Gas Association în Jackson, Mississippi – Louisiana Mid-Continent Oil & Gas Association în Baton Rouge, Louisiana.
La evenimentul din această săptămână este prezentă și Small Business Consulting Corporation (SBCC), care gestionează active care depășesc 2,5 miliarde de dolari.
Conform organizatorilor, misiunea sa se concentrează pe încorporarea și transferul rapid de soluții comerciale de top pentru consolidarea capabilitatilor fortelor armate americane.

În calitate de partener consultativ și resursă, SBCC sprijină Departamentul Apărării în inițiativele sale de a integra tehnologii comerciale de ultimă oră, de a îmbunătăți abilitățile de luare a deciziilor ale liderilor și de a oferi soluții.
„Abilitățile acestor profesioniști implică identificarea materialelor esențiale sau a deficiențelor de competențe în cadrul unei organizații și obținerea de rezultate. Sub conducerea CEO companiei, generalului Gerald Goodfellow (rezervă), s-a cultivat o relație solidă și de durată cu sectorul industrial comercial, compania a înrolat formatori și mentori renumiți pentru expertiza lor și a dezvoltat instrumente de analiză extinse menite să sporească eficiența. SBCC este alcătuit în principal din experți operaționali și consultativi, inclusiv veterani, educatori și fondatori de startupuri tehnologice, care numara peste 650 de ani de experiență militară. Aceștia posedă o perspectivă distinctă asupra priorităților și proceselor sistemului de achiziții militare, adesea datorită serviciului lor de colaborare în Forțele Aeriene”, mai arată organizatorii în comunicat.
La evenimente mai participă și Universitatea Utah Tech, interesată de explorarea programelor cu dublă diplomă, precum și de înțelegerea nevoilor internaționale.
(Citește și: ”WSJ: Administrația Trump a oprit finanțarea vânzărilor de arme noi către Ucraina și pregătește oprirea fluxurilor din stocuri”)
***