29 iulie, 2025

Comisia Europeană a solicitat expres României să reprioritizeze investițiile publice pentru a se încadra în țintele de deficit în acest an și în 2026, perioadă în care presiunea pe bugetul de stat va fi una semnificativă, spune ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

”Am discutat ieri cu reprezentanții Comisiei Europene despre câteva puncte – cheie aflate pe agenda economicǎ şi bugetarǎ a României. În acest context, Comisia Europeană a transmis un mesaj clar: România trebuie să își reprioritizeze investițiile pentru a se încadra în limitele bugetare asumate pentru anii 2025–2026, perioadă în care presiunea pe bugetul de stat va fi una semnificativă”, a precizat ministrul Finanțelor, într-o postare pe Facebook.

Alte subiecte abordate în cadrul dialogului de luni cu reprezentanții Comisiei au fost demararea procesului intern de analiză și consultare privind rectificarea bugetară și stadiul renegocierii Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum şi modul în care pot fi ajustate proiectele aflate în curs de negociere


Alexandru Nazare susține că a argumentat în fața Comisiei necesitatea includerii în componenta de grant a unor proiecte esențiale pentru România, mai exact:

  • proiectele Ministerului Dezvoltării pentru reabilitarea clădirilor și eficiență energetică deoarece acestea au o contribuție majorǎ la scǎderea consumului de energie, la scăderea costurilor suportate de populație, dar şi la îndeplinirea obiectivelor de mediu;

  • douǎ tronsoane importante ale Autostrăzii Moldovei (A7), având în vedere faptul că A7 va contribui la o dezvoltare semnificativǎ a regiunii de est a țǎrii.

Discuțiile continuă în paralel cu echipele de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a mai anunțat el.

”Totodată, am discutat despre măsurile suplimentare avute în vedere în pachetul II și pachetul III de reforme fiscale, pentru a consolida parcursul stabil al României până la următoarea evaluare a Consiliului din luna octombrie. Este fundamental, în aceastǎ perioadǎ, sǎ facem pași concreți spre recredibilizarea României în fața partenerilor internaționali”, a mai transmis ministrul.

(Citește și: ”„Ajustare strategică” a investițiilor din fonduri naționale / Unele suprograme vor fi anulate, lucrările demarate pe Saligny vor continua, nu se mai începe nimic până la 1 ianuarie 2026 – ministrul Dezvoltării”)


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: