Adaugă aici textul pentru subtitlu
Add Your Heading Text Here

29 mai, 2018

Direcția Generală Justiție și Consumatori, din cadrul Comisiei Europene, a anunțat luni inițierea monitorizării unui fenomen recent de discriminare educațională – descurajarea participării la Evaluarea Națională a elevilor cu rezultate slabe, pentru a nu afecta rezultatele școlii.

În mai multe școli din România, conducerea acestora încearcă să-i împiedice pe elevii cu note mici din clasa a VIII-a să participe la examenul național. Așa-numitul Fenomen Brăila a fost inițiat pentru ca directorii de școală să îmbunătășească în mod fals rezultatele unităților pe care le conduc.

Practica, ce pare să fi atins proporțiile unui fenomen, a fost dezvăluită de Asociația Human Catalyst, care a explicat că-și bazează acuzațiile pe studiul „IRSE: indicele de risc socio-educațional 2015-2017, fundament pentru politici bazate pe date”, care îl are printre autori pe Șerban Iosifescu, președintele Agenției de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar.


Ppeste 100 de organizații ale societății civile au smenat o petiție ce semnala existența acestui fenomen la nivelul întregii țări, reușind să obțină astfel o întrevedere cu oficiali ai Ministerului Educației pe acest subiect.

O delegație a ONG-urilor va discuta miercuri la minister această situație și va propune mai multe soluții.

Înscrierile pentru Evaluarea Națională 2018 vor începe pe 4 iunie.

Reamintim că la Evaluarea Națională 2017, 23,1% din elevi au obţinut medii mai mici de 5. La matematică, 34,1% din cei 144.929 de elevi înscriși la Evaluarea Națională nu au reușit să obțină media 5. Este cel mai mare procent din ultimii cel puțin cinci ani.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: