26 mai, 2025

Uniunea Europeană a decis să revină la cotele pentru importurile mai multor produse agricole din Ucraina, ceea ce va agrava problemele cu care se confruntă economia sa devastată de război.

Sistemul cotelor, care a fost eliminat imediat după invazia Rusiei din 2022 pentru a veni în sprijinul fermierilor locali, a fost repus în funcțiune de Comisia Europeană. Restricțiile reînnoite vor intra în vigoare pe 6 iunie.

Totuși, cotele sunt temporare, iar Comisia Europeană lucrează la refacerea Zonei de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare UE-Ucraina, a declarat pentru Bloomberg purtătorul de cuvânt al Comisiei. Cotele valabile până la finele anului 2025 vor fi în proporție de 7/12 din cotele anuale obișnuite, deoarece se vor aplica din luna iunie.

Fermierii europeni au protestat


Niciun stat membru nu s-a opus deciziei. Suedia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda și Lituania find statele membre care s-au abținut.

Exporturile agricole sunt cruciale pentru economia Ucrainei, iar facilitarea comerțului cu UE a ajutat fermierii ucraineni să traverseze această perioadă, inclusiv pierderea temporară a principalei lor rute de export prin Marea Neagră și dificultățile de producție cauzate de minele terestre și recrutarea obligatorie.

Cu toate acestea, o creștere a exporturilor de produse alimentare ucrainene relativ ieftine către piața UE a dus la o respingere din partea fermierilor locali din țările vecine precum Polonia, România, Ungaria și Slovacia.

La rândul său, acest lucru a declanșat un impas politic privind măsurile protecționiste în relația cu Ucraina – dintre care unele țări, precum Polonia, au fost anterior aliați puternici.

O miză economică majoră pentru Ucraina

O revenire la condițiile comerciale de dinainte de război ar reduce veniturile din export ale Ucrainei cu până la 3,5 miliarde de euro anual, micșorând creșterea economică prognozată pentru 2025 de la 2,7% la 0,9%, conform estimărilor Kievului.


Ucraina este deosebit de vulnerabilă, a spus președintele Comisiei pentru Afaceri Economice din Parlamentul ucrainean, deoarece celălalt sector important pentru export — metalurgia — depinde de materiile prime din bazinul Pokrovsk din regiunea Donețk, unde luptele sunt aprige, în plină desfășurare.

„Dacă pierdem Pokrovsk, metalurgia va dispărea, iar agricultura rămâne singurul picior pe care să ne sprijinim”, a declarat el, citat de Politico. „Subminarea acestui lucru ar fi catastrofală”.

Natalukha s-a plâns că departamentul de comerț exterior al Comisiei nu a răspuns solicitării pentru a discuta urgentarea acordului comercial bilateral. „Pur și simplu nu avem nicip alternativă discutată” a mai spus el.

Importurile din Ucraina s-au ridicat la 5,8 mld euro în T1/2025

În primul trimestru din 2025, comparativ cu trimestrul anterior, importurile UE din Ucraina au scăzut cu -2.6%, în timp ce exporturile UE au crescut cu +0,8%, conform datelor Eurostat, publicate vineri.

Ponderea Ucrainei în exporturile extra-UE a crescut constant de la 1,2% în T1/2021, la 1,8% în T4/2024, cu o mică scădere în T1/2025 la 1,7%.


În termeni anuali, importurile UE au scăzut cu -2,5%, în timp ce exporturile s-au majorat cu +17,9%. Excedentul comercial al UE cu Ucraina a atins un vârf în primul trimestru al anului 2025, de 5,8 miliarde euro.

În primul trimestru din 2025, UE a înregistrat deficite la alimente, băuturi și tutun, precum și la materii prime. Acestea se datorează creșterii importurilor acestor produse prin Măsurile Comerciale Autonome (ATM) ale UE pentru Ucraina prin care s-au suspendat cotele de import și taxele vamale. În același timp, pentru a veni în sprijinul industriei ucrainene, grav afectată d război, UE și-a crescut exporturile de utilaje, mașini, autovehicule și alte produse manufacturate.  Aceste exporturi au jucat un rol crucial în susținerea infrastructurii și a capacității industriale a Ucrainei.

Ca urmare a acestei dinamici comerciale, balanța comercială generală a UE a crescut progresiv, ajungând la un excedent de aproape 6 miliarde euro în primul trimestru al anului 2025.

Șase grupe de produse au o pondere însemnată în totalul importurilor extra-UE sau valorii lor absolute. Comparația între T1/2021 și T1/2025 arată co ponderea Ucrainei în importurile UE a crescut pentru uleiul de floarea-soarelui, porumb, ulei de soia, lemn și semințe de rapiță sau rapiță, în timp ce ponderea fierului și oțelului a scăzut. Creșterea ponderii pentru uleiul de floarea-soarelui, porumb, ulei de soia, lemn și semințe de rapiță sau rapiță a fost determinată de măsurile pentru sprijinirea Ucrainei, în special în domeniul bunurilor agricole. Acest lucru a nemuțumit însă fermierii din UE care au solicitat impunerea de taxe pentru importurile agricole.

Importurile UE de ulei de soia

În 2024, comparativ cu 2021, ponderea Ucrainei în importurile UE de ulei de soia a crescut de la 36% la 45%. În ambele perioade, Argentina a fost al doilea cel mai mare furnizor.

Importurile UE de ulei de floarea-soarelui


În 2024, comparativ cu 2021, ponderea Ucrainei în importurile UE de ulei de floarea-soarelui a crescut de la 87% la 94%. În aceeași perioadă, ponderile Serbiei și Moldovei au scăzut cu 2 puncte procentuale, respectiv 3 puncte procentuale.

Importurile de lemn din UE

În 2024, comparativ cu 2021, ponderea Ucrainei în importurile de lemn din UE a crescut de la 10% la 12%. Acest lucru a făcut-o al doilea cel mai mare furnizor de lemn către UE, după China (25%).

Importurile UE de fier și oțel

Principalii parteneri comerciali pentru acest produs s-au schimbat semnificativ între 2021 și 2024, reflectând realinieri geopolitice și economice mai ample. În 2021, Ucraina a fost al doilea cel mai mare partener (11%), după Rusia, care a reprezentat 16%. Turcia s-a clasat pe locul trei, cu 10%. Până în 2024, cota Ucrainei scăzuse la 5%, în timp ce cota Rusiei a scăzut, de asemenea, brusc la 7%, din cauza sancțiunilor impuse de UE și a reorientărilor comerciale. În schimb, India a devenit principalul partener în 2024, crescând la 10% de la locul patru în 2021. Coreea de Sud a înregistrat, de asemenea, o creștere notabilă, trecând de la 6% în 2021 la 9% în 2024, devenind al doilea cel mai mare partener. China, care deținea anterior o cotă mai mică de 5%, a crescut la 9%, egalând poziția Turciei.

Principalele grupe de produse în exporturile UE către Ucraina

În termeni absoluți ca valoare, cele mai mari grupe de produse exportate către Ucraina au fost combustibilii, echipamentele electrice, vehiculele, utilajele și produsele farmaceutice – a se vedea tabelul 1. Între primele trimestre ale anului 2021 și 2025, exporturile acestor 5 produse au crescut. Cea mai mare creștere a fost înregistrată la combustibili (+1,2 miliarde EUR).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: