Add Your Heading Text Here

26 noiembrie, 2022

În următorii 5 ani aproximativ 3.000 de medici de familie vor atinge vârsta de pensionare și, cum anul acesta au fost scoase la concursul de rezidențiat doar 321 de locuri pentru medicina de familie, Colegiul Medicilor din România (CMR) cere suplimentarea locurilor.

„Este extrem de important să se identifice şi să se pună în practică rapid soluţii pentru acoperirea deficitului de medici implicaţi în asistenţa medicală primară. Sunt previzionări că în România vor exista unele dintre cele mai mari deficite în resursa umană implicată în acordarea asistenţei medicale primare la nivel european”, a declarat Daniel Coriu, preşedintele CMR, citat de Agerpres.

Altfel, se „va reduce accesul pacienţilor la asistenţa medicală de prim contact, cu impact ulterior inclusiv pe creşterea costurilor aferente sistemului de sănătate, dar şi o presiune în plus pe celelalte specialităţi medicale”, a adăugat profesorul Daniel Coriu.


Reprezentanţii CMR mai precizează că, pentru a preîntâmpina o acutizare a lipsei de medici, mai ales în specialităţile deficitare, trebuie realizată o analiză riguroasă a necesarului de medici pe fiecare specialitate şi suplimentarea locurilor la Rezidenţiat în special pentru Medicina de familie.

Altfel efectele negative se vor răsfrînge atât asupra sistemului de sănătate, cât şi a populaţiei.

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: