5 februarie, 2026

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat joi posibilitatea interzicerii cultivării organismelor modificate genetic (OMG) pe teritoriul unui stat membru, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiţii.

Concret, instanţa a confirmat legalitatea interdicţiei impuse de Italia privind cultivarea soiului de porumb MON 810, implementată printr-o procedură care permite Comisiei Europene, la cererea unei ţări UE, să restricţioneze zona autorizată pentru cultivarea unui OMG.

Cazul a ajuns la CJUE după ce un fermier italian a plantat porumb modificat genetic (MON 810), în pofida faptului că exista o interdicție instituită la nivelul acestei țări.

Autorităţile italiene i-au ordonat fermierului să distrugă plantele şi i-au impus amenzi în valoare totală de 50.000 de euro.

Fermierul italian a considerat că i se încalcă mai multe libertăți din Carta Drepturilor Fundamentale


Fermierul afectat a atacat aceste decizii la instanţele italiene, care s-au adresat CJUE cu mai multe solicitări de clarificare, în primul rând pentru a afla dacă decizia de interzicere a cultivării respectă libera circulaţie a mărfurilor, libertatea de întreprindere (recunoscută prin Articolul 16 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE – garantează dreptul de a desfășura o activitate economică sau comercială, libertatea contractuală și concurența liberă) şi principiile nediscriminării şi proporţionalităţii.

„Curtea consideră că procedura prevăzută începând din 2015 de dreptul Uniunii, care permite statelor membre, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, să obţină interzicerea cultivării unui OMG pe teritoriul lor, fără o justificare specială, atunci când titularul autorizaţiei nu se opune, nu este contrară dreptului Uniunii”, a anunţat joi CJUE.

Curtea statuează în special că un astfel de mecanism nu încalcă principiul proporţionalităţii şi nici nu creează discriminare între agricultorii din diferite state membre. De asemenea, interdicţia de a cultiva un OMG nu constituie nici o încălcare a liberei circulaţii a mărfurilor, întrucât nu împiedică nici întreprinderile să importe produse care conţin acest OMG şi nici consumatorii să le cumpere.

Până la această dată doar câteva Organisme Modificate Genetice au fost autorizate în UE, folosite în special ca nutreţ pentru animale din cauza opoziţiei opiniei publice şi politicienilor faţă de OMG-uri. 

(Citește și: Comisia aprobă importul a 3 tipuri de porumb modificat genetic, în plin război comercial)

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: