CFR Călători reclamă sâmbătă, într-o postare pe site-ul propriu, sub-compensarea și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025, elemente care pun în pericol transportul public de călători.
„Situația prezentată în adresa conducerii CFR Călători către autoritățile în domeniu reprezintă o radiografie a situației financiare existente în acest moment prezentând, în același timp, provocările reale cu care se confruntă compania”, se arată în postarea de pe site-ul societății feroviare, citată de Agerpres.
CFR Călători intenționează, de asemenea, prin prezentarea acestei situații, să coopteze toate autoritățile cu implicații în prevenirea accentuării dezechilibrelor financiare pe fondul sub-compensării serviciului public, se mai arată în postare.
Compania susține că există risc de incapacitate de plată. Incapacitatea ar bloca transportul de călători
„Astfel, acordarea unei compensații pentru serviciul public sub nivelul anului 2024 reprezintă mai mult decât o provocare și ar putea conduce în final la apariția unui blocaj cu efecte nedorite asupra sistemului feroviar în integralitatea lui, cu atât mai mult cu cât unele modificări legislative sunt de natură a accentuată aceste dezechilibre, modificări care se suprapun peste diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 prin neasigurarea de către Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) a celor 12 rame aferente primului Contract de servicii publice licitat și adjudecat de CFR Călători, întârzierile în furnizare fiind semnificative”, se scrie în comunicatul societății.
CFR Călători susține că modificările legislative în zona facilităților de transport acordate în învățământul superior au condus la reducerea veniturilor obținute din facilitățile de călătorie acordate acestei categorii sociale.
În concluzie, spune CFR Călători, este imperativ necesar ca valoarea compensației totale anuale cât și a compensației unitare aferente serviciului public în anul 2025 sa nu aibă valori sub nivelul anului 2024.
„Avem convingerea că se vor găsi, in cel mai scurt timp posibil, căile de depășire a acestei situații astfel încât serviciul public să cunoască o îmbunătățire vizibilă și nicidecum o înrăutățire, cu atât mai mult cu cât în exploatarea comercială se regăsesc deja primele unitățile de material rulant modernizate/achiziționate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență”, se precizează în punctul de vedere al CFR Călători.
Guvernul a aprobat, pe 22 mai, prin hotărâre, bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” – S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
În bugetul de venituri și cheltuieli pe 2025 al CFR Călători sunt prevăzute investiții de peste 790 milioane lei, în creștere cu circa 52% față de cele preliminate la sfârșitul anului 2024.
„Societatea estimează venituri totale în valoare de peste 3,7 miliarde lei și cheltuieli totale în valoare de peste 3,6 miliarde lei, iar rezultatul brut programat pentru anul 2025 în valoare de 15 milioane lei”, preciza atunci Guvernul.
(Citește și: CFR Marfă debranșată de la oxigen – organele, donate către Carpatica Feroviar: noua societate va face transporturi strategice și comerciale)
***