26 aprilie, 2018

Vladimir Uglev (foto), unul dintre oamenii de știință care au contribuit la dezvoltarea neurotoxinei Novichok cu care a fost contaminat în Marea Britanie spionul rus Sergei Skripal, a fost victima unui accident petrecut în apropierea locuinței sale din Rusia, scrie Daily Mail.

Bărbatul în vârstă de 71 de ani, considerat unul dintre „părinții” neurotoxinei Novichok, a fost lovit în plin de o mașină, pe trecerea de pietoni, în orașul său natal, Anapa, situat la malul Mării Negre.

Vladimir Uglev a fost dus de urgență la spital și se află în stare stabilă, după ce a suferit mai multe contuzii la nivelul capului, precum și răni la nivelul memvrelor. El a declarat pentru The Bell că a observat că mașina nu a încetinit și a grăbit pasul pentru a traversa mai repede, dar cu toate acestea a fost lovit de autoturism înainte să apuce să ajungă pe trotuar.


În urmă cu o săptămână, Vladimir Uglev afirma că este sigur că Rusia se află în spatele atacului asupra fostului spion rus cu neurotoxina creată chiar de el. De asemenea, Uglev a vorbit foarte deschis despre cazul otrăvirii lui Skripal și a fiicei sale, afirmând că nu există antidot pentru contracararea efectelor devastatoare pe care le poate avea Novichokul.

Între timp, Yulia Skripal a fost externată, iar tatăl ei și-a revenit și el. Norocul celor doi ar fi fost o ploaie și umiditatea ridicată din Salisbury, pe data de 4 martie 2018, care ar fi diluat parțial neurotoxina aplicată pe clanța de la intrarea în locuința spionului.

Între 1972 și 1988, Uglev a lucrat la dezvoltarea proiectului Noviciok în orașul Volsk din regiunea Saratov. La acea dată, Vladimir Uglev era cercetăror în cadrul GOSNIIOKHT (centru sovietic pentru studiul chimiei organice).

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

„Judecând după puritatea neurotoxinei cu care au fost otrăviți Yulia și Sergei Skripal, este posibil să facă parte chiar dintr-un lot produs de mine. Novichok nu are, practic, o dată de expirare”, a declarat presei britanice Vladimir Uglev.


Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: