Nuclearelectrica a informat vineri investitorii că Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) se afla in prezent in etapa premergătoare Etapei 3 (Pre-EPC), etapă care include o lista de activități ce vor fi derulate de RoPower Nuclear (compania de proiect): finalizarea investigațiilor geotehnice pe amplasament, continuarea procesului de licențiere, finalizarea negocierii contractului pre-EPC si a negocierii contractelor de achiziție a materialelor cu cliclu lung de fabricație, definirea lanțurilor de aprovizionare pentru materiale si echipamente, pregătirea companiei pentru etapa pre-EPC si EPC, conform notei transmise BVB.
Decizia de investiţie (FID) a fost aprobată în AGA din 12 februarie 2026, dar cu o listă de condiţii pe care atât companiile implicate, cât şi autorităţile guvernamentale trebuie să le îndeplinească.
Echipele RoPower şi SNN lucrează acum la rezolvarea acestora, fără ca raportul curent să detalieze câte condiţii au fost bifate până acum sau care este termenul asumat.
Proiectul a parcurs fazele FEED 1 şi FEED 2 în 2023 şi 2024 – analize tehnice obligatorii în industria nucleară – şi a primit în ambele etape misiuni de evaluare din partea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).
Potrivit Nuclearelectrica, obiectivele FEED 2 au fost finalizate conform graficului şi sub bugetul estimat iniţial.
SMR Doiceşti face parte din strategia mai largă de investiţii a SNN, alături de retehnologizarea Unităţii 1 de la Cernavodă şi proiectul Unităţilor 3 şi 4, pentru care Parlamentul a adoptat un acord de sprijin prin Legea 24/2023.
Nuclearelectrica nu a indicat în raportul de joi o dată estimată pentru începerea efectivă a lucrărilor de construcţie.
Cititi si: Stadiul Reactoarelor 3 și 4: Nuclearelectrica a solicitat avizul tehnic de racordare la rețea, construcția ar putea începe în 2027
***