Printre cele mai profitabile companii din România se numără giganți din energie, lanțuri de hipermarketuri, precum și companii de tutun sau de telecomunicații.
Datele din platforma termene.ro arată că, în prezent, nicio companie din România nu a depășit pragul de 1 miliard de euro profit net anual, cea mai profitabilă companie în acest moment fiind OMV Petrom, care a avut în 2024 un profit net de circa 830 de milioane de euro.
Cea mai profitabilă companie din România
1. OMV Petrom a avut în anul 2024 un profit net de 4,14 miliarde de lei (circa 830 de milioane de euro), arată datele de la Ministerul Finanțelor. În același an, compania care se ocupă de extracția petrolului și a gazelor naturale, dar și de producerea de electricitate și de comercializarea de carburanți prin benzinării, a avut o cifră de afaceri netă de 29,7 miliarde de lei și un număr mediu de 7.200 de salariați.
2. Hidroelectrica este cea mai profitabilă companie a statului român (în care statul este acționar majoritar). Astfel, în anul 2024, compania care produce electricitate în hidrocentrale a avut un profit net de 4,07 miliarde de lei. În ceea ce privește cifra de afaceri netă din acel an, aceasta a fost de 9,66 miliarde de lei. În 2024, Hidroelectrica a avut un număr mediu de circa 3.500 de angajați.
Cele mai profitabile companii din România – listă
3. Romgaz, care se ocupă de extracția gazelor naturale, este o altă companie foarte profitabilă în care statul român este acționar majoritar. În anul 2024, Romgaz a avut un profit net de 3,09 miliarde de lei, după cum arată datele de la Ministerul Finanțelor. În același an, compania a avut o cifră de afaceri netă de 7,53 miliarde de lei și un număr mediu de aproximativ 5.300 de salariați.
4. Nuclearelectrica este o altă companie cu capital majoritar de stat care a avut profituri mari în ultimii ani. Compania care produce energie electrică în Centrala Nucleară de la Cernavodă a avut în anul 2024 un profit net de 1,7 miliarde de lei. Cifra de afaceri netă pentru anul trecut s-a ridicat la 4,68 miliarde de lei, iar numărul mediu de angajați a fost de 2.300.
Cele mai profitabile companii din România – clasament
5. Paval holding SRL, compania deținută de frații Dragoș și Adrian Pavăl, care sunt și proprietarii Dedeman, este o companie de tip holding cu 1 singur angajat ce a generat în anul 2024 un profit net de 1,65 de miliarde de lei.
6. Dedeman SRL, o altă companie deținută de frații Pavăl, specializată în comercializarea materialelor de construcții, a avut în anul 2024 un profit net de 1,64 miliarde de lei. În anul respectiv, compania a avut o cifră de afaceri netă de 12,29 miliarde de lei și un număr mediu de 12.300 de angajați.

Cele mai profitabile lanțuri de hipermarketuri din România
7. Lidl Discount SRL se numără printre cele mai profitabile companii din România. Deținută de compania germană WE International GmbH, compania de retail din România a avut în anul 2024 un profit net de 1,22 miliarde de lei, o cifră de afaceri netă de 23,97 miliarde de lei și un număr mediu de aproximativ 12.700 de angajați.
8. Kaufland România SCS este o altă companie de retail foarte profitabilă din România. Deținută de compania-mamă din Germania Kaufland International Erste GmbH, lanțul de hipermarketuri din România a avut în anul 2024 un profit net de 1,15 miliarde de lei, o cifră de afaceri netă de 19,58 miliarde de lei și un număr mediu de circa 14.600 de salariați.
Companiile cu cele mai mari profituri în 2024
9. J.T. International (România) SRL, filiala din România a Japan Tobacco International (JTI), se numără pe lista cu cele mai profitabile companii din România. Japan Tobacco International este un producător internațional de tutun și produse de vapat, iar firma din România se ocupă de producția și comercializarea de țigări. În anul 2024, compania din România a avut un profit net de 1,09 miliarde de lei, o cifră de afaceri netă de 2,66 miliarde de lei și circa 840 de angajați.
10. Digi România SA este cea mai profitabilă companie de telecomunicații din România. Astfel, în anul 2024, compania a avut un profit net de aproape 905 milioane de lei, o cifră de afaceri netă de 5,51 miliarde de lei și un număr mediu de 9.600 de angajați.
Cele mai profitabile companii din România – TOP
11. Engie România SA, companie care se ocupă cu comercializarea combustibililor gazoși, a avut în anul 2024 un profit net de 890 de milioane de lei, o cifră de afaceri netă de 8,69 miliarde de lei și un număr mediu de 860 de salariați.
12. Philip Morris Trading SRL este o altă companie de tutun care apare în acest clasament cu cele mai profitabile companii din România. Compania a avut în anul 2024 un profit net de 680 de milioane de lei, o cifră de afaceri de 2,35 miliarde de lei și un număr mediu de 250 de angajați.
Foto: CristianChirita / Otilia Burcut / Wikipedia.org
Dacă acest articol despre cele mai profitabile companii din România vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:
Cele mai mari companii de transport din România. TOP 9 transportatori rutieri de mărfuri
TOP firme de avocatură din România. 4 mari jucători din piață
TOP companii logistică din România. 7 mari jucători din piață