Cele mai mari companii petroliere din Europa în funcție de capitalizarea de piață provin din țări precum Marea Britanie, Franța, Rusia, Norvegia și Italia.
Cea mai mare companie de petrol și gaze din Europa
1. Shell este cea mai mare companie petrolieră din Europa în funcție de capitalizarea de piață. Astfel, la data de 17 martie 2025, compania petrolieră din Marea Britanie avea o capitalizare bursieră de peste 206 miliarde de dolari, arată datele publicate de site-ul companiesmarketcap.com. La acea dată, prețul unei acțiuni Shell era de circa 69 de dolari.
Compania cu sediul central în Londra este integrată pe verticală și este activă de-a lungul întregului lanț valoric al industriei de petrol și gaze, inclusiv explorare, producție, rafinare, transport, petrochimie, generare de energie, distribuție și comercializare de carburanți. Potrivit site-ului Shell, compania avea la finalul anului 2023 peste 100.000 de angajați și avea operațiuni în peste 70 de țări din lume.
Cele mai mari companii petroliere din Europa – TOP
2. TotalEnergies, din Franța, este a doua cea mai mare companie petrolieră de pe continentul european și cea mai mare din Uniunea Europeană, având la data menționată o capitalizare de piață de peste 139 de miliarde de dolari. La 17 martie, o acțiune TotalEnergies se tranzacționa cu circa 63 de dolari.
Precum Shell, și multinaționala franceză este activă de-a lungul întregului lanț valoric al industriei petroliere, de la explorare și producție de țiței și gaze naturale, până la generare de energie, transport, rafinare și comercializare de țiței și alte produse petroliere. De asemenea, TotalEnergies este un mare producător de produse chimice, potrivit Wikipedia.org.
Companii producătoare de petrol și gaze naturale
3. Rosneft, din Rusia, ocupă cea de-a treia poziție a podiumului în acest clasament cu cele mai mari companii petroliere din Europa, având o capitalizare de piață de peste 68 de miliarde de dolari. La 17 marte, o acțiune Rosneft se tranzacționa pe bursă la prețul de 6 dolari.
Compania al cărei nume complet este PJSC Rosneft Oil Company are sediul central la Moscova și este controlată de guvernul rus prin holdingul Rosneftegaz. Compania este specializată în explorarea, extracția, producția, rafinarea, transportul și vânzarea de petrol, gaze naturale și produse petroliere.
4. Equinor este un alt gigant petrolier din Europa. Compania din Norvegia avea la data de 17 martie o capitalizare bursieră de aproape 66 de miliarde de dolari, iar o acțiune se tranzacționa la prețul de 24 de dolari. Cu sediul central în Stavanger, multinaționala norvegiană produce petrol, gaze naturale, produse petrochimice, dar are investiții și în energia regenerabilă.

Cele mai mari companii petroliere din Europa – clasament
5. Lukoil, gigantul din Rusia prezent și pe piața din România, se află pe locul 5 în top, având o capitalizare de piață de aproape 60 de miliarde de dolari. O acțiune Lukoil se tranzacționa la data respectivă la prețul de 85 de dolari.
Compania cu sediul central în Moscova este specializată în extracția, producția, transportul și vânzarea de petrol, gaze naturale și produse petroliere. De asemenea, este implicată și în distribuția și comercializarea de carburanți, prin lanțul de benzinării Lukoil.
6. Gazprom este o altă companie din Rusia prezentă în acest clasament. Compania avea la data menționată o capitalizare bursieră de peste 49 de miliarde de dolari, iar o acțiune Gazprom se tranzacționa la prețul de 2 dolari.
Multinaționala deținută majoritar de statul rus are sediul central în Sankt Petersburg. Compania integrată pe verticală este activă în toate sectoarele industriei de gaze naturale, inclusiv explorare, producție, rafinare, transport, distribuție și comercializare.
Cele mai mari companii petroliere din Europa – listă
7. Novatek, tot din Rusia, avea la data de 17 martie o capitalizare de piață de aproape 47 de miliarde de dolari, iar prețul unei acțiuni era de 15 dolari. Novatek este al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din Rusia, după Gazprom. Compania are sediul central în Tarko-Sale, în Regiunea Autonomă Yamalo-Nenets din vestul Siberiei.
8. ENI este a doua cea mai mare companie petrolieră din Uniunea Europeană, după TotalEnergies din Franța. Compania italiană avea la data precizată o capitalizare de piață de aproape 46 de miliarde de dolari, iar o acțiune se tranzacționa cu 30 de dolari.
Multinaționala italiană este implicată atât în explorare, cât și în producția de petrol și gaze, rafinarea și vânzarea produselor petroliere și generarea de electricitate. Prin subsidiara Saipem, ENI operează și pe piața de construcții, inginerie și foraj pentru industria de petrol și gaze, atât onshore, cât și offshore.
Foto: MICHOFF / anita_starzycka / pixabay.com
Dacă acest articol despre cele mai mari companii petroliere din Europa vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:
Cele mai mari companii petroliere din lume. TOP 14
Țările cu cele mai mari rezerve de petrol: TOP 49. România, locul 1 în UE
Țările cu cele mai mari rezerve de gaze: TOP 42. Pe ce loc e România
Cele mai bogate țări din Europa. TOP 10 state prospere și economiile lor
Cele mai bogate țări din lume. TOP 30 în funcție de produsul intern brut