22 septembrie, 2025

Cel puțin trei oameni și-au pierdut viața într-un bombardament aerian rus asupra orașului Zaporojie din sudul Ucrainei, au anunțat luni autoritățile locale.

Bombardamentul s-a soldat și cu rănirea a două persoane, dintre care una este în stare gravă, a scris pe Telegram șeful administrației regionale, Ivan Fedorov. Potrivit acestuia, forțele ruse au folosit cel puțin 10 bombe în atacul asupra orașului cu circa 700.000 de locuitori.

Atacul a avariat 15 clădiri de apartamente și 10 case, precum și clădiri nerezidențiale, a adăugat Fedorov.


În regiunea nord-estică Sumî, o serie atacuri cu drone au rănit două persoane pe parcursul ultimei zile, avariind totodată infrastructura civilă și locuințe private, a anunțat guvernatorul Oleg Grigorov.

De asemenea, un atac asupra regiunii Kiev a rănit o persoană și a avariat clădiri de apartamente și locuințe private, potrivit serviciilor de urgență.

Atacurile vin după ce președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut un efort comun de apărare aeriană cu Polonia și România pentru a contracara dronele rusești.

„Cred că este corect să vorbim despre o decizie comună. Nu doar pentru a împiedica drona să cadă peste capul ucrainenilor și să ajungă pe teritoriul polonez, ci și pentru a ne asigura că deciziile sunt luate împreună”, a spus liderul de la Kiev, potrivit Agerpres.

„Ucraina a dovedit că se poate apăra pe sine și Europa, dar pentru un scut fiabil trebuie să acționăm împreună”, a scris el pe platforma de socializare X.


Zelenski a adăugat că sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei ar trebui să fie pregătite să intercepteze dronele îndreptate nu numai spre teritoriul ucrainean, ci și spre Polonia, Polonia folosind la rândul ei propria apărare aeriană.

Liderul de la Kiev a subliniat că vestul Ucrainei – unde asistența poloneză este cea mai fezabilă – ar putea servi drept punct de plecare pentru o astfel de cooperare, extinzând în același timp efortul și către România.

Pe fondul celor peste trei ani și jumătate de atacuri aeriene rusești mortale, Ucraina și-a dezvoltat o industrie de drone reputată și a acumulat o vastă experiență în contracararea amenințărilor aeriene fără pilot. De asemenea, s-a oferit să își împărtășească expertiza cu aliații.

Ministrul ucrainean al apărării, Denîs Șmîhal, a declarat joi că trupele și geniștii ucraineni îi vor antrena pe omologi polonezi într-un grup comun de combatere a dronelor.

(Citește și: Președintele Volodimir Zelenski propune soluții comune cu Polonia și România pentru doborârea dronelor deasupra Ucrainei)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: