ce sunt perioadele asimilate la pensie

26 ianuarie, 2026

În acest articol vom detalia ce sunt perioadele asimilate la pensie și cum se determină punctajul aferent acestor intervale de timp atunci când se calculează cuantumul pensiei.

Perioadele asimilate la pensie – definiție

Conform Legii nr. 360 din 2023 privind sistemul public de pensii, perioadele asimilate sunt perioadele pentru care nu s-au datorat sau nu s-au plătit contribuții de asigurări sociale, dar care sunt considerate echivalente stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, și care se valorifică la pensie dacă persoana a fost asigurată în sistemul public.

Altfel spus, perioadele asimilate sunt acele perioade în care o persoană nu a contribuit efectiv la pensie (nu a plătit CAS – contribuția de asigurări sociale), dar legea le consideră le consideră echivalente (ca și cum persoana în cauză ar fi contribuit), aducându-i astfel vechime în muncă și puncte ce contează la stabilirea pensiei.


Cele mai cunoscute tipuri de perioade asimilate la pensie sunt cele în care persoana asigurată a urmat cursurile unei facultăți, a făcut serviciul militar ori s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului. Însă legea enumeră mai multe categorii de perioade asimilate la pensie.

Ce sunt perioadele asimilate la pensie – listă

Concret, în sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul:

a) a urmat cursurile de zi sau cu frecvență ale învățământului universitar, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare inițială, cu condiția absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diploma de doctor;

b) a făcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;

c) a beneficiat în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizații de asigurări sociale, acordate potrivit legii;


d) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă și boli profesionale;

e) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, respectiv 7 ani.

ce sunt perioadele asimilate la pensie
Foto: geralt/pixabay.com

Ce prevede legislația cu privire la perioadele asimilate

În contextul discuției despre ce sunt perioadele asimilate la pensie, trebuie menționat că asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior sau, după caz, mai multe cicluri de studii universitare de același nivel, beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii de același nivel, la alegere.

De asemenea, trebuie precizat că perioadele asimilate se valorifică numai în situația în care aceste perioade nu se suprapun cu stagii de cotizare realizate în condițiile legii.

Ce sunt perioadele asimilate la pensie – cum se stabilește punctajul

În sistemul public de pensii stagiul de cotizare realizat de asigurați, precum și perioadele asimilate se determină în ani, luni și zile calendaristice.


Potrivit legii, pentru perioadele asimilate în care persoana a făcut cursuri universitare, a efectuat serviciul militar sau a fost în concediu pentru creșterea copilului, punctajul lunar este de 0,25 puncte.

În acest context, trebuie menționat că acest punctaj oferit „din oficiu” de stat are un nivel redus comparativ cu punctajele pe care le primesc persoanele care au contribuit efectiv la pensie. Pentru comparație, o persoană care a avut un venit brut egal cu câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv va primi un punctaj lunar de 1 punct, deci de 4 ori mai mare.

În ceea ce privește perioadele asimilate în care o persoană a beneficiat de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă sau boli profesionale, la determinarea punctajului lunar al asiguratului se utilizează cuantumul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă.

Concret, punctajul lunar se va calcula prin raportarea indemnizației la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv.

Ce sunt perioadele asimilate la pensie – alte prevederi ale legii pensiilor

Legea pensiilor din 2023 mai prevede că:


-Pentru perioadele asimilate prevăzute literele a) și b) (cursuri universitare, respectiv serviciu militar) realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, la determinarea punctajului lunar se utilizează salariul minim pe economie, brut sau net, după caz, ori salariul de bază minim brut pe țară din perioadele respective;

-Pentru perioadele asimilate menționate mai sus, realizate în intervalul cuprins între data de 1 aprilie 2001 și data intrării în vigoare a noii legi a pensiilor, la calculul punctajului lunar se utilizează 25% din câștigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective;

-Pentru perioadele asimilate prevăzute la litera c), realizate în intervalul cuprins între data de 1 aprilie 2001 și data de 1 ianuarie 2006, la calculul punctajului lunar se utilizează cuantumul indemnizațiilor de asigurări sociale;

-Pentru perioadele asimilate prevăzute la litera d) (concediu pentru incapacitate de muncă), realizate în intervalul cuprins între data de 1 ianuarie 2005 și data intrării în vigoare a noii legi a pensiilor, la calculul punctajului lunar se utilizează cuantumul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă sau boală profesională;

-Pentru perioadele asimilate prevăzute litera e) (concediu pentru creșterea copilului), realizate în intervalul cuprins între data de 1 ianuarie 2006 și data intrării în vigoare a noii legi a pensiilor, la calculul punctajului lunar se utilizează 25% din câștigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective.

Foto: geralt / geralt / pixabay.com

Dacă acest articol despre ce sunt perioadele asimilate la pensie vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Ce valoare are punctul de pensie. Ghid cu exemple de calcul
Ce sunt punctele de stabilitate la pensie. 3 exemple de calcul
Plata CASS pentru pensionari. Ghid cu 3 exemple detaliate
Care sunt stagiile de cotizare la pensie. Complet, minim, potențial
Vârsta de pensionare anticipată la femei în România – tabel
Când se egalizează vârsta de pensionare a femeilor cu a bărbaților în România
Vârsta de pensionare la femei în România. Ghid cu exemple
Ce sunt punctele de contributivitate la pensie. Ghid cu exemple

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: