Dacă ești interesat de ce poți cumpăra cu Bitcoin în România, în acest articol vei găsi o listă de magazine și companii care acceptă plata în această criptomonedă.
Unde se poate plăti cu criptomonede
Deși în urmă cu aproximativ 10 ani foarte multe magazine online din România, inclusiv restaurante, hoteluri sau mici afaceri de fashion și articole handmade afișau pe site că acceptă plata în Bitcoin, foarte multe dintre ele au renunțat între timp la această metodă de plată.
Totuși, există în continuare unele magazine unde se poate plăti cu Bitcoin. Dincolo de acestea, există și posibilitatea de a cumpăra cu Bitcoin vouchere de pe platforme internaționale, care apoi pot fi folosite în marile lanțuri de magazine din România.
Ce poți cumpăra cu Bitcoin în România – exemple de magazine
PPay.ro este un magazin online pentru reîncărcarea cartelelor prepay. Potrivit companiei, site-ul este online din 2012, fiind cel mai vechi site de reîncărcări prepay care acceptă Paypal și primul magazin din această categorie care acceptă Bitcoin sau alte criptomonede.
Clienții PPay.ro își pot așadar reîncărca creditul plătind în BTC prin portofel digital sau cod QR.
În octombrie 2024 s-au împlinit 10 ani de când magazinul online acceptă Bitcoin ca metodă de plată pentru clienții săi. PPay.ro este parte integrantă a companiei SC Digital Payments SRL din județul Bihor.
Magazine care acceptă plata în Bitcoin
PeFoc.ro, un magazin online care vinde șeminee, sobe pe lemne, centrale și șeminee pe peleți, grătare, cuptoare, accesorii BBQ, coșuri de fum, instalații termice, materiale de construcții, burlane sau piese de ventilație, acceptă plata în Bitcoin începând cu iulie 2025.
În contextul discuției despre ce poți cumpăra cu Bitcoin în România, trebuie menționat că, în afară de Bitcoin (BTC), PeFoc.ro acceptă plata și prin criptomonedele Ethereum (ETH), MultiversX (EGLD) – fostul eGold, Tether (USDT), USD Coin (USDC), dar și alte tokenuri compatibile cu platforma xMoney, se arată pe site-ul companiei.
xMoney este o platformă dezvoltată pe tehnologia blockchain, special creată pentru procesarea plăților cu criptomonede. A fost cunoscută anterior ca Utrust, iar apoi a fost integrată în ecosistemul MultiversX (fost Elrond). xMoney percepe o taxă fixă de tranzacție care este de obicei sub 1% din valoarea acesteia.

Ce poți cumpăra cu Bitcoin în România – cum se face plata
Pentru a face o plată prin una dintre criptomonedele acceptate, clienții primesc un link și sunt redirecționați către interfața de plată xMoney, unde aleg criptomoneda dorită (Bitcoin, Ethereum, MultiversX etc) și scanează un cod QR cu portofelul digital și confirmă plata din wallet. Apoi, criptomoneda este convertită pe loc în RON și transferată către PeFoc. Clienții primesc rapid confirmarea comenzii, la fel ca în cazul plății cu cardul. Plata minimă acceptată este de 500 de RON.
Un avantaj al plății prin criptomonede este rapiditatea: tranzacțiile sunt aproape instantanee la orice oră, fără să depindă de orele de procesare ale băncilor.
Ce poți cumpăra cu Bitcoin în România – carduri cadou și vouchere
Bitrefill. De pe acest site pot fi cumpărate vouchere/carduri cadou digitale folosind Bitcoin. De exemplu, se pot cumpăra Kaufland Gift Cards în valoare de 50, 100, 200 sau 300 de RON plătind în Bitcoin. Ulterior, cardurile cadou achiziționate cu BTC pot fi cheltuite în magazinul respectiv.
Alte tipuri de carduri ce pot fi cumpărate cu Bitcoin de pe această platformă și pot fi utilizate apoi în lanțuri de magazine din România sunt:
- Carrefour Gift Card (în valoare de 50, 100 sau 200 de RON)
- Elefant Romania Gift Card (vouchere de 50, 100, 300 sau 500 de RON ce pot fi utilizate pe site-ul elefant.ro)
- Starbucks Gift Card (în valoare de 50 de RON)
- PlayStation Store Gift Card (se pot cumpăra vouchere în valoare de la 50 la 1.000 de RON)
- SmartExperience Gift Card, vouchere pentru activități precum parașutism, zboruri cu parapanta, experiențe de navigație, tratamente spa relaxante, ateliere de hobby (vouchere de la 100 la 2.000 de RON)
- ALTEX Gift Card (vouchere de 500 de RON ce pot fi utilizate în magazinele Altex pentru a cumpără electronice și electrocasnice)
- Vodafone Refill (vocuhere de 5 – 20 de euro)
În afară de Bitcoin, Bitrefill acceptă și criptomonedele Lightning, Ethereum, USDC, USDT, Solana, BASE, Polygon sau Li.Finance.
Ce poți cumpăra cu Bitcoin în România – carduri crypto
Oobit Crypto Card. O altă posibilitate de a cheltui criptomonede în România este de a folosi un card crypto precum Oobit Crypto Card. Astfel de carduri le permit utilizatorilor să plătească cu Bitcoin oriunde funcționează Visa (în România sau internațional) deoarece ele convertesc automat criptomonedele în RON atunci când se face plata.
Cardul poate fi folosit la orice magazin fizic sau online, permițând plata cu Bitcoin aproape oriunde unde se acceptă Visa în România (inclusiv hoteluri, restaurante, magazine fizice și online).
Cardul Oobit Crypto le permite clienților să cheltuiască USDT, Bitcoin, Ethereum și stablecoin-uri, iar comercianții primesc întotdeauna lei românești (RON).
Foto: BenjaminNelan / madartzgraphics / pixabay.com
Dacă acest articol despre ce poți cumpăra cu Bitcoin în România vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:
Ce este cloud mining și ce avantaje și riscuri prezintă
Cele mai populare criptomonede în momentul de față. TOP 10
Cele mai populare meme coins. TOP 3 monede virtuale
Ce sunt meme coins. Avantaje, riscuri și exemple de criptomonede
Criptomonede ce au crescut în ultimul an. Listă cu 5 exemple
Impozitarea veniturilor din criptomonede și plata CASS. Exemple
Cine a inventat moneda Bitcoin. 15 persoane bănuite că ar fi creat-o
Ce sunt stablecoins. Cele 4 tipuri și exemple de criptomonede