Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) este partidul surpriză al alegerilor parlamentare din 2020, reușind să depășească, potrivit rezultatelor exit-poll, pragul de 5%, după ce înainte cu doar trei luni obținea sub 1% din voturi la alegerile locale.
AUR este o formațiune cu o orientare de extremă dreapta, ultranaționalistă și antieuropeană.
Partidul a fost înființat pe 1 decembrie 2019, de către George Simion (foto) după ce acesta candidase, fără succes, ca independent la alegerile europarlamentare din același an.
Conducerea alianței este asigurată de co-președinții George Simion (cap de listă la Senat) și Claudiu Târziu (cap de listă la Camera Deputaților).
AUR se identifică drept un partid conservator.
În programul politic al alianței se precizează că formațiunea sprijină patru piloni:
familia tradițională, națiunea, credința creștină și libertatea (cu anumite limite).
Un obiectiv central al formațiunii este unirea României cu Republica Moldova.
”Vom începe o revoluție conservatoare: Până acum, în Parlamentul României nu a existat un partid conservator care să aibă cele patru valori fundamentale: Familia, Națiunea, Credința și Libertatea. Noi suntem aliatul natural, apărătorul și promotorul Bisericii, care este tot mai atacată” – a declarat, după anunțul rezultatelor exit-poll, Claudiu Târziu, copreședintele AUR.
4 răspunsuri
De ce este etichetat ca partid antieuropean?
Fiindcă nu are nici o treabă cu democrația
Dar oare partidele „europene” in 30 de ani au avut treaba cu democratia ???
Cam sărac programul. Nu merege mai departe de enunțurile din cele trei fraze. E un fel de axiomă care nu invită pe nimeni să demonstreze determinarea partidului la atingerea unor obiective care ar trebui să plece de la dezastrul lăsat în România de către partidel și guvernele care sau succedat în țară din ultima treime de secol.
Și cu atât vreți voi să cereți credit electoral populației ?! Ca și circarii pe care vreți să-i înlăturați acum de la putere și aă lw luați locul, vă sunteți suficienți vouă.