Stiri

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că îi este greu să-l mai nominalizeze o dată pe Victor Ponta prim-ministru, după alegerile parlamentare, şeful statului acuzându-l pe premier de mitomanie. În replică, Ponta s-a declarat amuzat de afirmaţiile preşedintelui...
27 noiembrie, 2012
Posturile de radio şi TV sancţionate de Consiliul Naţional al Audiovizualului vor fi iertate de plata amenzilor până la soluţionarea decisă de justiţie, dacă pedepsele respective au fost contestate de cei în cauză, a decis marţi Guvernul, printr-o...
27 noiembrie, 2012
Mihai Toader, fostul director general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), a fost condamnat la 6 ani de închisoare în dosarul privind terenul atribuit Poştei, iar fostul ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy a primit 3 ani şi jumătate,...
27 noiembrie, 2012
Guvernul a decis, marţi, prin două hotărâri corecţii finnaciare de peste 25,7 milioane de euro care vor fi aplicate în Programul Operaţional Regional (POR) şi Programul Operaţional Sectorial Mediu. Printr-un memorandum, Guvernul a discutat posibilitatea aplicării de corecţii...
27 noiembrie, 2012
Alianța pentru o Românie Curată (ARC) a început să publice sintezele bazei de date pe care a făcut-o despre candidații la alegerile parlamentare din 9 decembrie, în cadrul proiectului ”Verifică integritatea candidatului tău”. Marți, ARC a publicat o...
27 noiembrie, 2012
Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că va desemna în mod responsabil un prim-ministru după alegerile legislative, indiferent de avertismentele USL privind eventuala suspendare din funcţie a şefului statului, însă până în prezent nu a văzut nici un...
26 noiembrie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: