Stiri

Ion Iliescu, primul preşedinte al României ales în mod liber, după căderea comunismului în 1989, care a fost ulterior acuzat de crime împotriva umanităţii pentru rolul său în revoluţia sângeroasă, a decedat marţi la vârsta de 95 de...
6 august, 2025
Funeraliile de stat în onoarea fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, au început miercuri, sicriul fiind depus la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii. După slujba religioasă a început ceremonia de prezentare a condoleanţelor de către foști și actuali...
6 august, 2025
Ultimul mesaj oficial al lui Ion Iliescu i-a fost adresat, pe 19 mai anul acesta, lui Nicușor Dan, cel care tocmai câștigase alegerile prezidențiale, dar și partidelor, cărora le-a transmis indirect „să lase deoparte spiritul conflictual și să...
5 august, 2025
Aproape 50.000 de permise de angajare în muncă au fost emise anul acesta pentru străinii care doresc să lucreze în România, majoritatea fiind pentru lucrători permanenţi. ”În perioada 1 ianuarie – 31 iulie a acestui an, poliţiştii de...
5 august, 2025
Ion Iliescu, fostul președinte al României care a condus țara prin tranziția de la comunism la democrație a murit la 95 de ani, titrează agenția de presă internațională Bloomberg. Jurnaliștii agenției punctează trecutul lui Ion Iliescu: ”Inginer format...
5 august, 2025
Președintele Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan, lideri politici și foști premieri ai României au transmis, marți seară, mesaje după anunțul oficial al decesului lui Ion Iliescu. Unii s-au limitat la condoleanțe, în timp ce alții au făcut referire...
5 august, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: