Stiri

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a discutat, vineri, cu președintele Traian Băsescu necesitatea creșterii bugetului Armatei României, în cadrul vizitei efectuate vineri de oficialul nord-atlantic la București. În convorbiri, Băsescu l-a informat pe Rasmussen despre decizia...
24 mai, 2013
Listarea la bursă a companiei Nuclearelectrica va avea loc în luna iulie, iar cea a Electrica la finele lui octombrie 2013, precizează Departamentul pentru Energie, citat de Agerpres.. Potrivit strategiei de privatizare a Societăţii Comerciale de Distribuţie şi...
24 mai, 2013
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că va propune excluderea primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, din partid, ca urmare a apartenenței acestuia la Inițiativa România Liberală. Propunerea urmează să fie analizată luni de Delegația permanentă a partidului,...
24 mai, 2013
Preşedintele Traian Băsescu l-a numit, vineri, pe magistratul Nistor Călin în funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), printr-un decret prezidențial. Nistor ocupa și până acum funcția de procuror-șef adjunct al DNA, însă prin detașare, ca...
24 mai, 2013
Reprezentanți ai creditorilor Greciei și Directoratul General pentru Concurență al Comisiei Europene au cerut băncilor comerciale elene să-și vândă activitățile nonbancare din Grecia și subsidiarele din sud-estul Europei, scrie publicația Kathimerini. Surse spun că Troica – Comisia Europeană,...
24 mai, 2013
Guvernul ar urma să reducă de la 0,04% pe zi la 0,02% pe zi penalizările la plata impozitelor și să le perceapă eșalonat pe tot anul, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență inițiat de Ministerul Finanțelor. Reglementarea...
24 mai, 2013
România va participa alături de alte 13 state într-un proiect comun de înzestrare în care vor fi achiziționate 5 avioane fără pilot pentru supraveghere, a declarat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. ”Scopul proiectului Alliance Ground Surveillance...
23 mai, 2013
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, și-a exprimat joi, la Iași, susținerea pentru un model de regionalizare în care fiecare județ dintr-o regiune să devină un centru de dezvoltare a regiunii respective. Astfel, Guvernul ar putea...
23 mai, 2013
Comisia Europeană a fost, „în mare”, de acord cu propunerile României privind „o amânare” a plății subvențiilor pentru producătorii de energie din surse regenerabile, prin certificatele verzi, a declarat, joi, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță. „Comisia Europeană...
23 mai, 2013
Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine a atribuit contractele de lucrări pentru trei loturi ale tronsonului de autostradă Lugoj-Deva. Potrivit unui comuniocat emis joi de DPIIS, contractele au fost atribuite prin licitație și vizează loturile 2,...
23 mai, 2013
Guvernul va reeșalona subvențiile acordate producătorilor de energie din surse regeberabile, pentru a diminua presiunea asupra consumatorilor de electricitate, a declarat, miercuri, la Bruxelles, premierul Victor Ponta, după Consiliul European. Astfel, taxa pentru plata certificatelor verzi în vederea...
22 mai, 2013
Fostul vicepreședinte al PNL Vlad Moisescu și alți 11 liberali au fost excluși din PNL, pentru că au „aderat la alte partide politice sau doctrine politice”, a declarat miercuri seara preşedintele interimar al PNL Sector 1, Daniel Chiţoiu....
22 mai, 2013
Ambasadorul român la NATO, Sorin Ducaru (foto), a fost desemnat în funcția de asistent al secretarului general al Alianței, pentru riscuri de securitate emergente, a informat, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe. Secretarul General NATO, Anders Fogh Rasmussen, a informat...
22 mai, 2013
Cel puțin 14.000 de miliarde de euro sunt ascunși în paradisurile fiscale din lumea întreagă , susține organizația neguvernamentală Oxfam, într-un raport dat publicității la Bruxelles, în care atrage atenția că statele de unde provin aceşti bani pierd...
22 mai, 2013
Spitalele care înregistrează un nivel ridicat de arierate ar putea să intre în insolvență, printr-o reglementare care ar urma să apară în acest sens, a avertizat, miercuri, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu. Într-o discuție cu reprezentanții sindicatului din sănătate,...
22 mai, 2013
Noi divergențe apar între primarul general Sorin Oprescu și primarii de sectoare, după ce, miercuri, edilul-șef a cerut ca serviciile de salubrizare în tot Bucureștiul să fie contractate de Primăria Generală, dar tot primăriile de sectoare să-și plătească...
22 mai, 2013
Companiile din subordinea Ministerului Economiei vor angaja peste 100 de persoane pentru extracţiile miniere care se vor redeschide, precum şi alte câteva sute în industria de apărare, a declarat miercuri ministrul Economiei, Varujan Vosganian. În schimb, Guvernul urmează...
22 mai, 2013
O companie elvețiană este interesată de privatizarea societății de extragere a cuprului Moldomin, a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Resursele de cupru deţinute de statul român prin Moldomin sunt estimate la o treime din resursele totale cuprifere...
22 mai, 2013
Trei companii au cumpărat până miercuri caietul de sarcini pentru privatizarea companiei CFR Marfă, la șase zile de la reluarea procedurii de vânzare a pachetului majoritar al societății, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu. „Sunt trei companii...
22 mai, 2013
În cei cinci ani și jumătate de când este membră a Uniunii Europene, România a absorbit 2,8 miliarde de euro din fonduri structurale pentru investițiile administrațiilor locale în rețelele de apă și canalizare, însă mai mult de jumătate...
22 mai, 2013

Procurorul Călin Nistor, numit adjunct la DNA

Preşedintele Traian Băsescu l-a numit, vineri, pe magistratul Nistor Călin în funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), printr-un decret prezidențial. Nistor ocupa

Procurorul Călin Nistor, numit adjunct la DNA

Preşedintele Traian Băsescu l-a numit, vineri, pe magistratul Nistor Călin în funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), printr-un decret prezidențial. Nistor ocupa

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: