Interviu Daniel Fiott / Europa dintre SUA, China și Germania: strategic și economic
Lumea privește deja dincolo de războiul din Ucraina, pe două direcții: Europa, cu o Rusie slăbită, pe de o parte, și confruntarea dintre SUA și

Președintele Consiliului Concurenței , Bogdan Chirițoiu, admite că, la nivel european, există o oarecare îngrijorare legată de intervenția statelor în economie, mai ales că ”nu
Comisiile de specialitate din Parlamentul European au aprobat marți, 25 octombrie, forma modificată față de proiectul inițial a programului REPowerEU – menit să aducă un
Economia mondială urmează zig-zagurile tensiunilor geopolitice, iar conjunctura creată de invadarea Ucrainei de către Rusia deschide un viitor imprevizibil, mai ales din perspectiva trezirii demonilor
Fredrik Erixon este economist, scriitor, director al Centrului European pentru Economie Politică Internațională (CEEPI) din Bruxelles. Textul de mai jos este preluarea unui fragment, relevant
Într-un moment în care industrii întregi sunt paralizate de așa-numita criză a cipurilor, discuția cu reprezentantul unui mare producător – cum e compania olandeză NXP
Dr. Klaus-Jürgen Gern este economist la Institutul Kiel pentru Economie Mondială din Germania – instituție pe ale cărei analize și prognoze se bazează admninistrațiile din
Ambasadorul Pierre Andrieu e unul dintre cei mai experimentați diplomați pe spațiul estic, martor al schimbărilor și convulsiilor din ultimii 20 de ani:are o experiență
Războiul din Ucraina a crescut miza Dunării – potențialul acesteia de transport putând fi exploatat cu o mai mare eficiență în găsirea soluțiilor pentru exporturile
Dmitro Los (foto), preşedintele Camerei de Comerţ a Ucrainei, descrie într-un interviu pentru CursdeGuvernare cum funcţionează economia ucraineană în vreme de război, cum funcționează companiile
Războiul din Ucraina e, de fapt, intrarea într-o nouă lume – confruntarea geopolitică între sisteme sociale diferite și între marile economii e abia la început.
Andrew Kenningham (foto), economist-şef pentru Europa la Capital Economics, explică într-un interviu pentru CursdeGuvernare cum va reseta războiul obiectivele şi strategiile de dezvoltare pe care
În plină invazie a Ucrainei de către regimul criminal de la Moscova, o știre străbate presa europeană: Franța a vândut Rusiei arme chiar și după
În plină criză a prețurilor la energie, statele UE negociază forma și conținutul viitoarei piețe europene de energie – din perspectiva tranziției la energie/economia verde.
Ce ar trebui să facă guvernul unui popor care, cu două treimi din suprafață teren cu potențial agricol, nu reușește să se hrănească singur azi,
Toate statele UE și-au resetat prioritățile pe infrastructura de transport odată cu adoptarea principiilor și primelor măsuri din Green Deal: transportul feroviar a revenit în
Ce se întâmplă, de fapt, în Pacific și care e tensiunea statelor aflate în raza de acțiune a Chinei?”În 2014, China era văzută ca fiind
Cum poate fi abordată administrația unei capitale atinsă de ”o corupție sud-americană”, atunci când nu vrei să te lași înghițit de mecanismul sofisticat de fraudă
România a transmis la Bruxelles toate clarificările solicitate de Comisie în legătură cu PNRR, ministrul Integrării și Proiectelor Europene afirmând că documentul românesc va fi
”Valorizarea «umanului/omenescului», prin centrarea noilor dezvoltări tehnologice și paradigme socioeconomice pe nevoile/interesele/valorile persoanei – noua Renaștere, noul umanism; acest lucru nu înseamnă că dezvoltările tehnologice/socioeconomice