Analiză & sinteză

”În momentul de faţă, dacă se reclamă o faptă penală, ea trebuie înregistrată ca şi dosar penal, chiar dacă din primele cercetări reiese că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni.”
9 decembrie, 2010
”Şi aşa o mică parte din infracţiunile comise ajung să fie raportate autorităţilor şi dacă s-ar limita dreptul acesta de a sesiza, de a formula plângeri, partea asta de sub apă a gheţarului ar fi şi mai mare.”
9 decembrie, 2010
”Avem o falie între dreptul penal, aplicarea legii în materie penală şi celelalte instrumente care ar trebui să suplinească acest instrument foarte dur, care este penalul”
9 decembrie, 2010
”Parchetul ar trebui să realizeze o statistică mai aplicată cu privire la sursele unor astfel de plângeri penale: câte vin de la autorităţile de control, câte de la cetăţeni, cât vin prin intermediul Serviciilor Secrete.”
9 decembrie, 2010
”Relațiile tensionate pe plan politic și-au spus cuvântul nu atât în ce privește relațiile comerciale, cât în proiectele comune cu România și relațiile instituționale”
29 noiembrie, 2010
”După anul 2000, politicul a prevalat în relația dintre cele două țări și a dictat comportamentul guvernului de la Chișinău față de investitorii rămâni. Mai ales în anii 2003-2006, investitorii ruși au avut prioritate la privatizări.
29 noiembrie, 2010

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: