Ce și cât înseamnă, de fapt, majorarea cu 10% a punctului de pensie
Creșterea de 10% a punctului de pensie începând cu luna septembrie de la 1.265 lei la 1.391 lei ar echivala la nivel bugetar cu o

Bugetul general consolidat a înregistrat pe prima jumătate a anului în curs un deficit de circa 45 miliarde lei, echivalent cu 4,2% din PIB estimat
Nivelul datoriei publice calculată oficial de Ministerul Finanțelor pentru luna mai 2020 a crescut până la 39,9%, în condițiile în care s-a depășit pragul de
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat, după primele cinci luni ale anului curent, un deficit de 2.881 milioane euro, potrivit datelor comunicate de
Institutul Național de Statistică a confirmat creșterea economică de 2,4% în serie brută şi 2,7% în serie ajustată sezonier pe primul trimestru al anului în
În pofida restricțiilor impuse de pandemie și a închiderii unor centre comerciale, cifra de afaceri din comerț a revenit puternic în luna mai față de