Economia – câștigătorii și perdanții crizei Covid
Profiturile multora dintre cele mai importante companii din economia României se vor transforma în pierderi în 2020, sau se vor diminua drastic față de 2019.

Datele oficiale comunicate până în prezent la nivelul primelor trei trimestre ale anului arată că România nu s-ar fi încadrat în deficitul bugetar programat pe
România a rămas, de departe, ultima în UE din perspectiva cheltuielilor de cercetare-dezvoltare ( R&D), potrivit datelor publicate de INS. Cu un procentaj de doar
Produsul Intern Brut pe al treilea trimestru din 2020 a consemnat o scădere de -6% atât în termeni reali cât și pe seria ajustată sezonier
Economia UE27 a ajuns în T3 2020 la -4% față de T4 2019, ultimul trimestru în care nu s-au manifestat efectele induse de pandemie. Datele
Ponderea românilor cu domiciliul în țară dar cu reședința obișnuită în străinătate a crescut de la circa 5% în anul 2002 până la aproximativ 13%