Nvidia a prezentat miercuri o prognoză pentru veniturile trimestriale mult peste estimările economiștilor de pe Wall Street, iar CEO-ul companiei, Jensen Huang (Foto), a declarat că există o cerere uriașă pentru cipurile destinate serverelor de AI din partea marilor giganți furnizori de cloud, conform Reuters.
Acțiunile companiei fanion a pieței AI au crescut cu 5% după anunț, ceea ce reprezintă un plus de 220 de miliarde de dolari la valoarea de piață.
Prezentarea rezultatelor a calmat – cel puțin pentru moment – nervozitatea investitorilor îngrijorați că boom-ul AI este pe cale să se transforme într-o bulă AI. Piețele globale au urmărit prezentarea producătorului de cipuri pentru a-și dea seama dacă investițiile de zeci de miliarde de dolari în extinderea infrastructurii AI au condus la o bulă AI.
Înainte de prezentarea rezultatelor, îndoielile investitorilor au dus în noiembrie acțiunile Nvidia la scăderea cu 8%, după o creștere fulminantă de 1.200% în ultimii trei ani. Piața în general a scăzut cu aproape 3% în această lună, influențată de Nvidia.
Rezultate mult mai bune decât așteptările
„Vânzările Blackwell sunt excepționale, iar GPU-urile pentru cloud sunt epuizate” a declarat Huang într-un comunicat. „Ecosistemul AI se extinde rapid – cu tot mai mulți creatori de modele fundamentale, mai multe start-upuri de AI, în tot mai mult industrii și în tot mai multe țări. AI ajunge peste tot, face totul, deodată”.
Într-o discuții cu analiștii, el a spus: „S-a vorbit mult despre o bulă AI. Din punctul nostru de vedere, vedem ceva foarte diferit.”
Cea mai valoroasă companie din lume a anunțat că se așteaptă la vânzări de 65 de miliarde de dolari în al patrulea trimestru fiscal al anului, plus sau minus 2%, comparativ cu estimarea medie a analiștilor de 61,66 mld dolari, conform datelor compilate de LSEG. Vânzările Nvidia în T3/2025 au crescut cu 62%, prima accelerare din ultimele șapte trimestre.
Continuă investițiile de miliarde pentru dezvoltarea AI
Vânzările în segmentul centrelor de date, care reprezintă majoritatea veniturilor Nvidia, au crescut la 51,2 miliarde de dolari în trimestrul încheiat pe 26 octombrie. Analiștii se așteptau la vânzări de 48,62 miliarde de dolari, conform datelor LSEG.
Însă unii analiști au spus că raportul privind câștigurile ar putea să nu fie suficient pentru a potoli complet temerile legate de bula IA.
„Îngrijorarea că creșterea cheltuielilor pentru infrastructura de inteligență artificială nu este sustenabilă nu este probabil să scadă”, a declarat analistul Ruben Roy de la Stifel.
Giganții cloud, inclusiv Microsoft și Amazon, investesc miliarde în centre de date de inteligență artificială, iar unii investitori susțineau că aceste companii își sporesc artificial câștigurile prin prelungirea duratei de amortizare a echipamentelor de calcul de inteligență artificială, cum ar fi cipurile Nvidia.
Factori care nu pot fi controlați de Nvidia ar putea împiedica creșterea sa.
„În timp ce cererea de GPU continuă să fie masivă, investitorii se concentrează din ce în ce mai mult asupra faptului dacă hiperscalerii pot utiliza această capacitate de calcul suficient de repede”, a declarat Jacob Bourne, analist la eMarketer. „Întrebarea este dacă blocajele fizice în ceea ce privește energia, terenurile și accesul la rețea vor limita dezvoltarea și cât de repede se va traduce această cerere în creșterea veniturilor până în 2026 și ulterior.”
Afacerile Nvidia au devenit, de asemenea, din ce în ce mai concentrate în al treilea trimestru fiscal, patru clienți reprezentând 61% din vânzări, față de 56% în al doilea trimestru.
În același timp, Nvidia a crescut brusc suma de bani pe care o cheltuiește pentru închirierea propriilor cipuri de la clienții săi cloud care altfel nu le pot închiria, aceste contracte totalizând 26 de miliarde de dolari – mai mult decât dublul celor 12,6 miliarde de dolari din trimestrul precedent.
Totuși, analiștii și investitorii se așteaptă în general ca cererea de bază pentru cipuri AI, care a alimentat rezultatele Nvidia de la lansarea ChatGPT la sfârșitul anului 2022, să rămână puternică.
Huang a declarat luna trecută că firma are comenzi ferme de 500 de miliarde de dolari pentru cipurile sale avansate până în 2026.
Nvidia a declarat miercuri că se așteaptă la o marjă brută de profit ajustată de 75%, plus sau minus 50 de puncte de bază, în trimestrul al patrulea, comparativ cu așteptările pieței de 74,5%.
Nvidia trage toată bursa după ea
Acest lucru este important, deoarece soarta acțiunilor Nvidia determină volumul tranzacțiilor acțiunilor companiilor implicate în proiecte legate de AI și piața în general – Nvidia deține cea mai mare pondere în indicele S&P 500 – depinde în mare măsură de modul în care investitorii asimilează rezultatele și comentariile făcute de conducerea companiei.
Totuși, deși acțiunile Nvidia sunt în creștere semnificativă, această mișcare inversează doar o parte a unei scăderi care a făcut ca acțiunea să scadă cu aproximativ 10% sub maximumul record-istoric, stabilit la sfârșitul lunii octombrie.
În orice caz, rezultatele Nvidia sunt suficient de puternice pentru a da un imbold și acțiunilor altor companii legate de inteligența artificială în tranzacționarea la bursă: acțiunile CoreWeave și Nebius au crescut cu 4%, AMD a crescut cu aproape 2%, Micron a crescut cu aproximativ 2%, iar acțiunile Broadcom sunt, de asemenea, în creștere.
Cititi si: Boomul AI – Nvidia Corp. pe cale să devină prima companie din lume cu o valoare de piață de peste 5000 mld. $
***