Pe măsură ce piețele se pregătesc pentru o nouă etapă a confruntării comerciale globale, devine tot mai clar că forțe profunde modelează ce se întâmplă la ora actuală în economia globală, scrie Neil Shearing, economist-șef capital Economics, punctând că asistăm la manifestarea unei rivalități profunde și durabile între cele mai mari două superputeri ale lumii.
„Economia globală integrată a erei post-Război Rece se fragmentează, lăsând loc unei lumi mai divizate în blocuri economice concurente, centrate pe SUA și China – forțând alte țări să aleagă o tabără”, scrie Shearing, referindu-se la această etapă drept ”Epoca Fracturării”.
Aceasta nu este sfârșitul globalizării, ci reinventarea ei, susține economistul, dând ca exemplu elocvent în acest sens decizia Apple de a muta producția iPhone în India, în afara razei tarifelor impuse Chinei de către SUA.
„Este poate cea mai vizibilă ilustrare a modului în care companiile se adaptează noilor realități geopolitice. Fluxurile comerciale nu se reduc – ci se redistribuie”, scrie el.
Accentul cade pe orice amenință securitatea lanțurilor de aprovizionare, securitatea națională sau dominația tehnologică
Elemente precum restricțiile impuse de Beijing asupra exporturilor de pământuri rare și agenda de investiții „America First” a SUA conturează la rândul lor o lume din ce în ce mai modelată de geopolitică.
„Accentul principal, pentru moment, pare a fi pus pe orice amenință securitatea lanțurilor de aprovizionare, securitatea națională sau dominația tehnologică. Dar direcția în care se va îndrepta tot acest proces rămâne incertă”, avertizează el.
Unul dintre cele mai mari riscuri pentru poziția SUA este ca Donald Trump să-și alieneze aliații – a căror mărime și diversitate economică reprezintă un atu major într-o lume fragmentată.
„Într-o lume fragmentată, alianțele contează”, punctează economistul.
Totuși, decizia Apple de a se orienta către India arată și că, deși lumea în ansamblu va avea de pierdut ca urmare a acestui sistem mai fragmentat, vor exista și câștigători.
Implicații profunde pentru investitori și pentru guverne
Toate aceste schimbări au implicații profunde pentru investitori, susține economistul, amintind nevoia de a identificare țările și sectoarele care vor beneficia de pe urma noilor modele comerciale, precum și nevoia de repoziționare a portofoliilor într-o economie globală marcată de o inflație și prețuri ale materiilor prime mai volatile.
„Factorii de decizie trebuie să facă față vulnerabilităților critice din lanțurile de aprovizionare, fluxurile de capital și dependențele de minerale strategice, dar și să găsească modalități de a păstra beneficiile de bază ale globalizării. Pentru liderii de companii, provocările includ construirea unei reziliențe geopolitice și asigurarea unei agilități în lanțurile de aprovizionare – dar mai presus de toate, înțelegerea locului lor viitor într-o economie globală fragmentată”, scrie Shearing.
Donald Trump susține că SUA sunt aproape de încheierea unor acorduri comerciale
Statele Unite sunt aproape de finalizarea mai multor acorduri comerciale în zilele următoare și vor notifica alte țări cu privire la creșterea tarifelor vamale până pe 9 iulie, a declarat președintele Donald Trump duminică, precizând că noile tarife vor intra în vigoare la 1 august.
De la preluarea mandatului, Trump a declanșat un război comercial global care a tulburat piețele financiare și i-a determinat pe factorii de decizie să caute soluții pentru a-și proteja economiile, inclusiv prin încheierea de acorduri comerciale cu Statele Unite și alte țări.
În aprilie, Trump a anunțat un tarif vamal de bază de 10% aplicabil majorității țărilor și taxe suplimentare de până la 50%. Cu toate acestea, el a amânat ulterior data intrării în vigoare pentru toate tarifele, cu excepția celor de 10%, până pe 9 iulie.
(Citește și: ”Italia, Franța și Germania pregătesc un demers comun pentru a impulsiona competitivitatea UE: Vor cere Comisiei neutralitate tehnologică prin construirea de instrumente financiare și bugetare flexibile”)
***