16 noiembrie, 2024

Cancelarul Germaniei Olaf Scholz, l-a informat vineri pe președintele României Klaus Iohannis, cu prilejul vizitei sale oficiale la Berlin, cu privire la discuția telefonică avută cu președintele rus Vladimir Putin, transmite Adminsitrația Prezidențială.

”Din perspectiva războiului din Ucraina, care ridică serioase provocări de securitate Europei, Președintele României a subliniat că Germania este un aliat de încredere al țării noastre, care contribuie semnificativ la asigurarea securității noastre prin întărirea Flancului Estic al NATO și prin sprijinirea Ucrainei pentru a rezista agresiunii ruse. Cancelarul german l-a informat pe Președintele României cu privire la discuția telefonică pe care a avut-o cu Președintele Rusiei, în care i-a cerut să oprească atacurile asupra Ucrainei”, se arată în comunicatul transmis de șeful statului.

Într-un apel telefonic care a fost criticat rapid de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Olaf Scholz i-a cerut lui Vladimir Putin să își retragă forțele din Ucraina și să înceapă negocieri cu Kievul, care ar deschide calea pentru o „pace justă și durabilă”, a declarat guvernul german.


Kremlinul a precizat că discuția a avut loc la solicitarea Berlinului și că Putin a subliniat necesitatea ca orice acord de încheiere a războiului să țină cont de interesele de securitate ale Rusiei și să reflecte „noile realități teritoriale”.

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, 15 noiembrie 2024, consultări bilaterale cu Cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz, cu prilejul vizitei oficiale la Berlin.

În cadrul reuniunii au fost discutate și aspecte care țin de întărirea cooperării militare și a posturii de descurajare a NATO, inclusiv sprijinul acordat de Germania României pentru consolidarea apărării aeriene. A fost amintită importanța strategică a Mării Negre în actualul context de securitate, fiind necesară o prezență sporită a NATO în regiune, ceea ce face necesară includerea problematicii Mării Negre în toate procesele relevante pentru consolidarea securității spațiului euroatlantic.

Discuțiile au vizat și problemele economice ale UE

Președintele Klaus Iohannis a accentuat, totodată, importanța cooperării economice și a echilibrării balanței comerciale, Germania fiind principalul partener comercial al României și al doilea investitor în economia românească.


Germania este cel mai mare partener comercial al României, cu aproximativ o cincime din total atât la exporturi cât și la importuri.

În cadrul discuției a fost evidențiată și dorința comună pentru dezvoltarea în continuare a cooperării în domenii de cooperare deja tradiționale, dar și în domeniul noilor tehnologii, prin sprijinirea redresării economiilor europene pe baze durabile.

Un loc important pe agenda discuțiilor dintre Președintele Klaus Iohannis și Cancelarul Olaf Scholz l-au avut provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană în actualul context intern și internațional, fiind evidențiate căile cele mai potrivite pentru menținerea unității de acțiune a UE, a competitivității și a securității sale.

Președintele României și Cancelarul Federal au discutat despre modalitățile de avansare a proiectului european, importanța menținerii coeziunii, unității și solidarității europene. Au accentuat, în context, necesitatea conlucrării mai strânse între toate statele membre și a eficientizării procedurilor, astfel încât Uniunea Europeană să poată răspunde eficient necesității de a-și asigura competitivitatea și influența la scară globală. UE trebuie să răspundă, în același timp, nevoilor și temerilor actuale ale cetățenilor, pentru a apăra astfel democrația și proiectul european în fața creșterii influenței forțelor populist-extremiste.

Schengen, pe agendă

Aderarea României la spațiul Schengen cu frontierele terestre s-a aflat, de asemenea, pe agenda discuțiilor, iar Președintele Klaus Iohannis a mulțumit Germaniei pentru sprijinul activ și pentru abordarea constructivă.

A subliniat că țara noastră își îndeplinește rolul de garant al securității la frontiera externă a UE, fapt recunoscut la nivel european, iar aderarea deplină la Schengen va consolida acest spațiu. La rândul său, Cancelarul Scholz a reasigurat România de sprijinul Germaniei astfel încât să adere complet la Spațiul Schengen cât mai curând posibil.

Relația cu SUA, în contextul alegerii lui Donald Trump

Președintele Klaus Iohannis și Cancelarul Olaf Scholz au abordat și consolidarea relației transatlantice, ca factor esențial pentru asigurarea securității europene, inclusiv din perspectiva instalării unei noi Administrații la Casa Albă la începutul anului viitor.

În ceea ce privește asigurarea securității europene, Președintele României a subliniat că este necesară continuarea sprijinului pentru Ucraina.

Sprijin pentru asigurarea bunăstării și a securității Republicii Moldova

Președintele României și Cancelarul Federal au subliniat și necesitatea oferirii unui ajutor susținut Republicii Moldova pentru asigurarea bunăstării, a securității și a parcursului său european, care a fost reafirmat prin recentul referendum și prin realegerea Președintei Maia Sandu.

În acest context, a fost reiterat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, al Ucrainei și al partenerilor din Balcanii de Vest, pe baza meritelor proprii ale candidaților în procesele de reformă.

Pe agendă s-au mai aflat și subiecte legate de relațiile inter-umane dintre cele două țări. Președintele Klaus Iohannis și Cancelarul Olaf Scholz au fost de acord că importanta comunitate românească din Germania și minoritatea germană din România joacă un rol esențial de catalizatori ai dialogului și ai cooperării în relația româno-germană.

(Citește și: ”Deficitul comercial al României – sectoarele în care s-a cronicizat. Ce politici economice ar putea să ne pună în valoare materiile prime și industriile?”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: