Add Your Heading Text Here

7 mai, 2012

Premierul desemnat Victor Ponta a anunţat luni dimineaţa, după întâlnirea pe care a avut-o cu reprezentanţii FMI-BM-CE că poate oferi un calendar de creştere a salariilor îăn sectorul bugetar, după negocierile care au avut lor, pe mai multe paliere.

astfel, de la 1 iunie, sslariile bugetarilor ar urma să crescă cu 8%, iar restul, până la 15% va fi adăugat începând din octombrie sau noiembrie, în funcţie de rezultatele economice.

Ponta a precizat că ministrul propus pentru Finanţe, Florin Georgescu, a negociat o ţintă de deficit de 2,25% din PIB pentru 2012, adică o extensie de 0,35%, el subliniind că acest procent este mai mult decât suficient pentru a acoperi proiectele pe care guvernarea USL le consideră esenţiale.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

România are în derulare un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro şi o linie de credit de 400 milioane euro de la Banca Mondială. Acordul cu instituţiile financiare internaţionale a fost încheiat în martie 2011, în prelungirea programului de 20 miliarde euro derulat în perioada 2009-2011.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: