Bursa a reacționat imediat după anunțarea plasării lui Călin Georgescu pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale, toți indicatorii fiind pe roșu. Singura companie majoră de la BVB ce rămâne în teritoriu neutru este Transgaz.
Un număr de 19 din 20 de companii incluse în structura indicelui de referinţă BET afişau scăderi la ora publicării ştirii, precum 5,3% pe Aquila, 4,6% pentru MedLife şi 2,7% în cazul Transelectrica.
Scăderi importante au fost înregistrate Antibiotice Iaşi (-3,3%), OMV Petrom (-2,7%) şi Banca Transilvania (-1,6%).
Ulterior, Romgaz a pierdut 3,21%, AQUILA PART PROD COM – 3,82%, OMV Petrom – minus 1,97%.
Pierdere importantă și la sfârșitul săptămânii trecute
BVB a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 68,54%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.
Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de Agerpres, capitalizarea bursieră a ajuns la 342,516 miliarde de lei, în perioada 18 – 22 noiembrie 2024, în scădere de la 348,563 miliarde de lei, în perioada 11 – 15 noiembrie.
Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 489,259 milioane de lei, în creştere faţă de 290,287 milioane de lei, în săptămâna anterioară.
Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost vineri, 22 noiembrie, când s-a înregistrat un rulaj de 334,558 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, joi, 21 noiembrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 25,376 milioane de lei.
Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti – BET – a închis săptămâna la 17.134,54 puncte.
Acţiunile Antibiotice au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 309,049 milioane de lei şi o scădere a preţului cu 15,64%.
În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 48,387 milioane de lei (-3,26%), şi ale Hidroelectrica, cu 40,717 milioane de lei (1,64%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Sinteza (60%), Romcarbon (23,91%) şi ale Condmag (+22,22%).
La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile TTS, cu un declin de 22,03%, urmate de cele ale Antibiotice (-15,64%) şi ale Romcab (-13,04%). Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Bursa de la București, pierdere masivă la capitalizare. În schimb, valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut.
(Citește și: Prezidențiale / Numărătoarea voturilor – Călin Georgescu, pe primul loc – Elena Lasconi pe locul doi, cu un avans de 1.461 de voturi în fața lui Marcel Ciolacu)
****