Add Your Heading Text Here

16 ianuarie, 2025

Noul guvern al Bulgariei condus de Rosen Jeliazkov (foto) a primit joi avizul parlamentului de la Sofia și a depus jurământul de învestitură, relatează Agerpres.

Votat cu 125 de voturi „pentru”, 114 „împotrivă”, fără nicio abținere, cabinetul a fost susținut de toți deputații din coaliția GERB-UDF (Uniunea Forțelor Democratice), coaliția BSP (Partidul Socialist Bulgar) – Stânga Unită, partidul „Există un astfel de popor” (TIPS) și grupul parlamentar „Democrație, Drepturi și Libertăți”.

Bulgaria a fost condusă de administrații interimare în cea mai mare parte a ultimilor trei ani, de când manifestații masive împotriva corupției au constrâns ultimul guvern al conservatorului Boiko Borisov să demisioneze. În toată această perioadă, Bulgaria a organizat 6 runde de alegeri parlamentare anticipate.


Alianța GERB-SDS are11 portofolii ministeriale în noul guvern, cinci revenind BSP – Partidul Stângii Unite și patru partidului populist „Există un astfel de popor” (ITN), conform Reuters. Premierul Jliazkov provine de asemenea din GERB.

(Citește și: ”Rusia a finanţat cu 69 de milioane de euro o vastă campanie de propagandă şi de influență în Bulgaria şi România – experți bulgari în securitate cibernetică”)

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: