fbpx

4 octombrie, 2024

Fondurile alocate regiunii București – Ilfov în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice au fost epuizate vineri într-un timp record, de numai 15 secunde, conform Hotnews.ro. Administrația Fondului pentru Mediu a transmis că etapa a fost una de succes, bugetul de 114.120.000 de lei alocat acestei regiuni fiind rezervat integral prin înscrierea a 3.804 persoane fizice.

În celelalte regiuni unde s-a desfășurat procedura, rimpul de epuizare a bugetelor a fost de aproximativ două minute.

”Încă o etapă de înscrieri s-a finalizat cu succes astăzi. Încă 3.804 de gospodării, din București și
Ilfov, vor primi finanțarea de 30.000 de lei prin Programul Casa Verde Fotovoltaice, pentru
producerea de energie electrică necesară consumului propriu, stocării şi livrării surplusului în
sistemul energetic naţional. Beneficiile utilizării sistemelor de panouri fotovoltaice și a
bateriilor de stocare a energiei aferente le reprezintă reducerea costurilor la factura de
electricitate, precum și, pe termen lung, reducerea emisiilor de carbon la nivel național.”, a
declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.


Bugetele ce au mai rămas de alocat

Săptămâna viitoare se vor derula următoarele sesiuni de înscriere:

  • 7 octombrie 2024 – Regiunea Sud-Vest – județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea – 199.200.000 lei
  • 8 octombrie 2024 – Regiunea Vest – județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara şi Timiș – 229.110.000 lei
  • 9 octombrie 2024 – Unități de cult – toate regiunile – 20.100.000 lei

Perioada de înscriere în cadrul Programului începe la ora 10:00 și se termină la ora 23:59, pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat.

Finanțarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziționarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalații de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiția suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: