Premierul Ilie Bolojan a afirmat, duminică, la ceremonia de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, că modernizarea flotei, dezvoltarea infrastructurii aeriene şi păstrarea personalului calificat sunt priorităţi care vor fi susţinute în anii următori. Totodată, acesta a transmis că sistemul de apărare are nevoie de investiţii consistente, echipamente moderne şi un cadru clar pentru dezvoltare.
”Suntem parte a Alianţei Nord-Atlantice, iar acest lucru e o garanţie şi o responsabilitate. Însă România nu e un simplu beneficiar al securităţii oferite de NATO”, a arătat premierul Bolojan, citat de News.ro.
În același timp, preşedintele Nicuşor Dan a arătat, în mesajul transmis său, că în actualul context de securitate marcat de continuarea războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, Forţele Aeriene, alături de celelalte componente ale Armatei României şi împreună cu aliaţii şi partenerii, contribuie decisiv la menţinerea unei posturi de descurajare şi apărare credibile pe întregul Flanc Estic al NATO.
Ilie Bolojan: Sistemul de apărare are nevoie de investiţii consistente, echipamente moderne şi un cadru clar pentru dezvoltare
”Aviaţia este o forţă esenţială în securitatea şi capacitatea de reacţie a ţării, care susţine apărarea naţională şi prezenţa noastră credibilă în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Avem oameni care îşi fac treaba zi de zi, în uniformă sau în civil, în zbor, în hangar, în centrele de comandă sau în şcolile de aviaţie. Aceştia lucrează cu disciplină, cu seriozitate şi cu responsabilitate într-un sistem care are nevoie de investiţii consistente, echipamente moderne şi un cadru clar pentru dezvoltare”, a afirmat Ilie Bolojan, duminică, la ceremonia dedicată Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.
Premierul a adăugat că România nu este un simplu beneficiar al securităţii oferite de NATO.
”Modernizarea flotei, dezvoltarea infrastructurii aeriene şi păstrarea personalului calificat sunt priorităţi pe care le vom susţine în anii următori. Suntem parte a Alianţei Nord-Atlantice, iar acest lucru este o garanţie şi o responsabilitate. Însă România nu e un simplu beneficiar al securităţii oferite de NATO. Avioanele româneşti patrulează în cooperare cu aliaţii, participă la exerciţii internaţionale şi contribuie direct la securitatea regională”, a arătat el.
Bolojan a transmis mulţumiri celor care lucrează în Forţele Aeriene.
”Mulţumesc tuturor celor care ţin această structură importantă a apărării naţionale în funcţiune. Cu seriozitate, discreţie şi profesionalism. Pentru mine este o onoare ca în această zi de sărbătoare să particip alături de dumneavoastră la evenimentul aviaţiei ţării noastre. La mulţi ani aviaţiei române şi Forţelor Aeriene! Vă asigur de respectul meu personal şi de sprijinul Guvernului României. Dumnezeu să aibă în pază România!”, a conchis Bolojan.
Mesajul președintelui Nicușor Dan
Preşedintele Nicuşor Dan a arătat, în mesajul transmis duminică, de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, că în actualul context de securitate marcat de continuarea războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, Forţele Aeriene, alături de celelalte componente ale Armatei României şi împreună cu aliaţii şi partenerii, contribuie decisiv la menţinerea unei posturi de descurajare şi apărare credibile pe întregul Flanc Estic al NATO.
”Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, odată cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul simbolic al temerarilor zborului. Este un moment potrivit să ne manifestăm respectul şi recunoştinţa faţă de întregul personal militar şi civil din cadrul Forţelor Aeriene, aflat în activitate, în rezervă sau retragere, pentru modul profesionist în care au acţionat în timpul misiunilor de luptă şi exerciţiilor militare, precum şi în teatrele de operaţii, alături de aliaţii şi partenerii noştri. Această zi ne oferă şi prilejul de a aduce un omagiu pionerilor aviaţiei româneşti, dar şi celor care şi-au pierdut viaţa pe front, în misiunile de antrenament sau în timpul intervenţiilor în situaţii de urgenţă”, a arătat Nicuşor Dan, în mesajul prezentat de Mihai Şomordolea, consilier de stat la Departamentul Securităţii Naţionale şi secretarul CSAT, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti.
O ceremonie militară şi religioasă a avut loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. În cadrul acesteia au evoluat aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Român, Forţelor Aeriene Italiene, dar şi ale MAI, SRI, Aeroclubului Român şi TAROM.
(Citește și: „Donald Trump și Mark Rutte au făcut marele anunț: Ucraina va primi din SUA „cantități uriașe de echipament militar”. Ultimatum de 50 de zile pentru Rusia, înainte de arma sancțiunilor”)
(Citește și: „Ucraina va primi „arme defensive” din SUA și va produce mai multe drone cu aliații săi”)
***