1 septembrie, 2025

Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, în cadrul unei declarații de presă la sediul PNL, că își dorește un acord cu Comisia Europeană astfel încât măsurile adoptate pentru reducerea deficitului bugetar să fie ”suportabile” din punct de vedere social.

Totodată, Bolojan a spus că România urmărește mutarea proiectelor care au fost excluse din PNRR pe viitorul program de finanțare european, respectiv pe fondurile de coeziune (bugetul multianual 2027 – 2034).

Lângă Bolojan s-a aflat Manfred Weber, președintele Partidului Popular European (PPE), în contextul în care discuțiile au vizat și situația economică din România și măsurile din pachetul doi care urmează să fie adoptate luni prin angajarea răspunderii în Parlament.


Bolojan a declarat că vrea ca ”prin dialogul cu Comisia Europeană, cu comisarul responsabil pe domeniu, să putem avea un acord cu Comisia în așa fel ca măsurile pe care le luăm să fie suportabile social și să ducă la corectarea deficitului”.

„Avem o criză bugetară generată de trei componente: venituri reduse, cheltuieli prea mare și angajamente supradimensionate pe partea de investiții”, a mai declarat premierul în declarația de presă de după ședința biroului executiv al PNL.

Premierul vrea susținere de la PPE la Bruxelles și concentrare mai mare pe investițiile din PNRR și pe programul SAFE al UE, la nivel intern

Bolojan a afirmat că derularea integrală a proiectelor din PNRR “se poate face cu modificarea unor jaloane pe care nu le mai putem respecta”.

De asemenea, “proiectele care nu pot fi incluse în componenta de PNRR să fie fazate și transferate pe viitorul program de finanțare european, pe fondurile de coeziune, cum sunt o parte din spitalele care trebuie să treacă pe acesta componentă și de asemenea lucrările de infrastructură mare cum sunt autostrăzile sau drumurile expres”, a mai afirmat prim-ministrul.

“Un sprijin și dialog cu Comisia Europeană pentru ca viitorul program să permită preluarea acestor investiții este extrem de important”, a precizat el, adăugând că rezolvarea acestor probleme este nevoie inclusiv de susținerea PPE.


„Discuția s-a fixat pe două aspecte: susținerea PPE pe componenta de deficit pe care o avem, astfel încât să putrem reintra în traiectoria de reducerea a deficitului în 2-3 ani de zile astfel încât șocul să fie atenuat și prin dialogul cu comisarul european responsabil pe domeniu să putem avea un acord cu Comisia în acest sens, ca măsurile pe care le luăm să fie suportabile social și să ducă la reducerea deficitului”, a explicat Bolojan.

Weber: Ce face guvernul României pentru a pune bugetul în ordine este o practică comună pentru UE

La rândul său, președintele PPE, Manfred Weber, a subliniat că situația din România nu este una singulară, iar PPE își asumă tot sprijinul pentru măsurile dorite de PNL în România.

„Ce e important pentru România este la fel de important la nivel european, în primul rând stabilitate bugetară și politică. PPE și PNL în România fac pașii necesari. Vreau să subliniez că în multe țări europene ne confruntă cu chestiuni simitare, în Franța, în țara mea Germania. Ce face guvernul României pentru a pune bugetul în ordine este o practică comună pentru UE”, a spus Weber.

(Citește și: Întâlnirea Nicușor Dan – Ursula von der Leyen / Pe agendă – securitatea europeană, deficitul și PNRR)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: