fbpx

21 aprilie, 2018

Beţişoarele de urechi, pe care oamenii le aruncă adesea în toaletă după ce le folosesc, au fost interzise în mai multe țări, pentru că poluează apele.

De multe ori, ele ajung hrană pentru păsari, dar şi pentru animalele marine.

Estimările existente arată că în oceanele lumii există 150 de milioane de tone de plastic, iar peste 100.000 de animale marine mor din această cauză.

Ultimul stat care a anunțat intenția de a interzice comercializarea acestora pe teritoriul său este Marea Britanie. Guvernul de la Londra a prezentat proiectul de lege care va interzice aceste bețișoarea și care va fi dezbătut public săptămânile următoare.

Miliarde de bete deplastic ajung anual pe nisip şi în apele britanice, poluându-le. Prin această măsură, guvernul speră să curăţe eficient mediul şi să reducă poluarea cu plastic.

Guvernul a promis că va colabora cu producătorii de beţişoare de urechi pentru a găsi soluţii alternative.

Până în anul 2042, intenţia Marii Britanii este să limiteze la maximum deşeurile din plastic.

De asemenea, în ianuarie, Guvernul Scoției a anunțat că plănuiește să interzică fabricarea şi vânzarea beţişoarelor din plastic pentru curăţarea urechilor, într-un demers destinat reducerii cu 50% a poluării apei de către această ţară, scrie The Guardian.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Dupa mine asta e o prostie. De fapt o serie de prostii.

    1. se arunca betisoarele in foalets. Populatie trebuie educate ca nimic nu trebuie aruncat in toaleta. In Canada se face informare sistematica in privinta asta.
    2. daca se arunca in toaleta – ajung pe plaji si in mare? Cum se intampla asta? Nu se face epurare in UK?
    3. mai buna ar fi Solutia ca betisoarele sa se faca din hartie presata, in ultim instant.

  2. 😄😄😄😄dintre toate deseurile aruncate la voia intamplari mult mai mari precum betisoarele de urechi precum pubgile de transport cumparaturi , flacoane , lighiane sparte si ce mai stiu eu e olina Romania de gunoi , tocmai betisorul de ureche e marele pericol 😁😁😁😁😁😄😄😄

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: