Kazahstanul a anunțat, miercuri, sosirea președintelui chinez Xi Jinping la Astana, săptămâna viitoare, pentru a participa la summitul „Asia Centrală-China”.
Potrivit președinției kazahe, Xi Jinping este așteptat pe 16 iunie la Astana pentru întâlniri bilaterale, iar al doilea summit Asia Centrală-China va avea loc pe 17 iunie, cu participarea șefilor de stat din regiune”. Summitul are loc la doi ani după prima ediție, organizată în China, în mai 2023, scrie Agerpres.
Asia Centrală, cu un teritoriu aproape la fel de întins ca cel al Uniunii Europene, dar având doar aproximativ 80 de milioane de locuitori, are o importanță strategică pentru Beijing și proiectul său ‘Noile drumuri ale mătăsii’.
Acest proiect gigantic de infrastructură finanțat de Beijing, care deține o parte substanțială din datoria externă a țărilor central-asiatice, urmărește să scoată din izolare această regiune bogată în resurse naturale și să faciliteze comerțul cu Europa.

Cele cinci foste republici sovietice din Asia Centrală (Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan, Tadjikistan și Turkmenistan), aflate în mod tradițional sub influență rusă începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, încearcă în prezent să își diversifice parteneriatele, tendință vizibilă în special după războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei în februarie 2022.
Astfel, s-au înmulțit summiturile în format 5+1 la nivel prezidențial sau ministerial cu China, dar și cu Uniunea Europeană și țări occidentale, în timp ce Turcia președintelui Recep Tayyip Erdogan acționează la rândul ei în regiune pentru a-și susține interesele.
În aprilie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat investiții de 12 miliarde de euro în Asia Centrală, la summitul din orașul Samarkand, din Uzbekistan. Investiția face parte din proiectul european „Global Gateway” pentru infrastructură, un răspuns european la „ noile drumuri ale Mătăsiii” promovate de China.
(Citește și: „UE anunță investiții de 12 miliarde de euro în Asia Centrală: Transporturi, materii prime esențiale, energie și climă”)
***