Biroul Electoral Central a transmis luni Curții Constituționale rezultatul renumărării parțiale a voturilor din primul tur al prezidențialelor. Renumărarea nu include rezultatele din aproape 800 de secții din Diaspora.
Procesul verbal nu constată fraude, dar, fără voturile din afara țării, liderul PSD Marcel Ciolacu are cu circa 127 de mii de voturi în plus față de candidata USR și se află, astfel, pe locul al doilea.
Biroul Electoral Central precizează că dintre cele 950 de secții de votare din străinătate au fost primite și renumărate voturile din 161 de secții.
În primul tur al prezidențialelor, în Diaspora, Elena Lasconi a obținut 216.161 de voturi, față de numai 22.996 câte a primit Marcel Ciolacu. Diferența de voturi obținute de cei doi candidați în Diaspora a fost, potrivit datelor oficiale înregistrate acum o săptămână de 193.165.
Șeful Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a precizat în intervenții televizate, luni, că buletinele de vot din străinătate, care nu au fost numărate încă, vor fi trimise în țară de Ministerul de Externe până cel târziu miercuri.
”Astăzi în ședință, BEC a centralizat verificarea, procesele verbale, de la toate birourile electorale județene din țară și de la parte din birourile din străintate, câte a putut trimite MAE. S-a intocmit un proces cu trei anexe cu numărătoare parțială, pe care le-am înaintat Curții Constituționale”, a declarat Greblă, care a reiterat că din punctul său de vedere nu există modificări majore.
CCR a amânat pentru luni decizia pe validarea scutinului după ce a cerut renumărarea tuturor voturilor exprimate pe 24 noiembrie.
(Citește și: ”CCR amână pentru luni, 2 decembrie, decizia privind primul tur al prezidențialelor”)
***