27 martie, 2015

cameron deybaterePrima confruntare electorală, în vederea importantelor alegeri din Marea Britanie din luna mai, a avut loc joi seara. Cei doi lideri politici, premierul David Cameron şi liderul laburist Ed Miliband nu au avut o confruntarea directă propriu-zisă, ci prin două interviuri simultate, realizatorul emisiunii a făcut un portret al celor care luptă pentru câştigarea alegerilor şi, implicit, pentru funcţia de premier.

Cei doi şi-au arătat vulnerabilităţile: David Cameron a fost forţat să recunoască faptul că a ratat ţinta privind imigraţia şi deficitul, în timp ce Ed Miliband a fost şi el defensiv privind evoluţiile trecute ale economiei şi imigraţiei, din timpul guvernării laburiste.

Sondajele îl dau câştigător al dezbaterii pe actualul premier, în ciuda întrebărilor dificile care i-au fost adresate, referitoare la prietenii săi bogaţi sau planurile de reducere a beneficiilor sociale.


milibandÎn schimb, liderul laburist a avut de convins publicul că nu este doar „un tocilar din nordul Londrei” şi că este suficient de puternic pentru a fi prim ministru. Mai mult, a afirmat că relaţia cu fratele său este una normală, chiar bună, în ciuda faptului că a câştigat conducerea partidului în defavoarea lui David Miliband.

Analiştii şi susţinătorii politici ai celor doi spun că David Cameron a părut un om care are un plan, în timp ce Ed Miliband a creat imaginea unui om cald şi sincer, nu un caraghios aşa cum reiese din multe relatări din presa britanică.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Alegerile din Marea Britanie sunt importante prin faptul că, dacă ele vor fi câştigate de conservatori, David Cameron va trebui să organizeze, aşa cum s-a angajat politic, un referendum în care cetăţenii britanici să se pronunţe dacă ţara loc mai rămâne sau nu în Uniunea Europeană.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: