Add Your Heading Text Here

2 ianuarie, 2012

Creditele neperformante au ajuns în România la aproape o treime din valoarea totală a împrumuturilor, în iunie 2011, potrivit celui mai recent buletin al Băncii Naționale a Austriei, citat de money.ro.

Sursa citată observă o diferență între datele Băncii Naționale a României (BNR) și cele ale băncii centrale de la Viena:

  • Rata creditelor neperformante a atins 13,3% în iunie 2011, potrivit Băncii Naţionale a României. BNR calculează rata împrumuturilor ca pondere a expunerii brute pe creditele cu întârzieri de cel puţin 90 de zile la plată din total credite.
  • Banca Naţională a Austriei arată însă că rata creditelor neperformante a atins 32,6% din totalul împrumuturilor, în România, la jumătatea anului 2011. Valoarea este mult sub rata neperformanţei de aproape 12% în Bulgaria şi Ungaria.
  • Diferenţa mare faţă de cifra BNR vine din metodologia folosită de Banca Naţioanlă a Austriei, care ţine cont şi de creditele substandard şi îndoielnice, adică de întârzierile de peste 30 de zile.

Pe de altă parte, statisticile băncii centrale austriece mai arată că România a avut şi cea mai amplă înrăutăţire a întârzierilor la plată.


Din iunie 2010 până în iunie 2011, rata creditelor neperformante a crescut în România cu 6,4%, în timp ce în Ungaria, cifra a crescut cu 2,8%.

În Cehia, creditele neperformante au crescut mult mai puţin, în timp ce în Polonia, împrumuturile cu probleme chiar s-au redus de-a lungul ultimului an.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Datele Băncii Centrale Austriece arată că instituţiile financiare româneşti au avut cea mai scăzută profitabilitate între ţările din Europa Centrală şi de Est în prima jumătate a anului, după cele din Ucraina.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: