Add Your Heading Text Here

8 iulie, 2024

Rata de promovare a Bacalaureatului din acest an, înainte de contestații, este cea mai mare din ultimii 15 ani – de 76,4% – conform datelor publicate luni. Întrebată dacă ponderea reflectă progrese ale sistemului sau doar un grad de dificultate mai redus comparativ cu anii precedenți, ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că acest lucru urmează să fie analizat.

Până când MNEd va efectua și prezenta analiza, o radiografie a performanțelor reale a sistemului românesc de educație va fi probabil publicată de OECD, prin rezultatele ultimelor teste PISA.

Promovabilitatea cumulată este, astfel, cu 3,6% mai bună decât cea din prima sesiune din anul trecut (72,8%).

Statistica Bacalaureatului 2024

  • Au promovat 99.371 de candidați (95.112 candidați din promoția curentă, respectiv 4.259 din promoțiile anterioare) din totalul celor 130.041 candidați prezenți la examen. 4.373 de candidaţi nu s-au prezentat, iar 103 candidaţi au fost eliminaţi. 

  • Cei mai mulţi candidaţi (18.426 – toate promoţiile) au obţinut medii situate pe segmentul 9 – 9.49.

  • Cele mai multe medii, respectiv 32,77% au medii între 8 şi 8,99.

  • Pentru promoția curentă, rata de succes este de 81,5%, în creștere cu peste 3% față de prima sesiune din anul anterior (78,4%), în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 31,9%, superior cu peste 3%, comparativ cu anul trecut (28,5%). 

  • 39 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10.

  • Pe filiere rata de promovare pentru seria curentă arată că 90,7% dintre absolvenţii filierei teoretice au promovat bacalaureatul, în timp ce doar 63.3% dintre absolvenţii filierei tehnologice şi 77,3% dintre absolvenţii filierei vocaţionale au medii peste 6. 

  • Rata de promovare din liceele teoretice din urban, promoția curentă, a fost anul acesta de 93%.

  • Promovabilitatea din urban, promoția curentă, pe toate tipurile de licee, a fost de 85,7%, similară celei înregistrate la liceele teoretice din rural – 85,1%.

  • Și anul acesta, ponderea candidaților respinși din liceele teoretice din rural în totalul elevilor din rural care au picat a fost mai mică decât cea a concurenților de la liceele teoretice din urban (în totalul elevilor din urban respinși) – 29%, față de 31,8%.

  • Cea mai mare rată de promovare în sera curentă s-a înregistrat în Cluj, Galaţi, Brăila, Bacău şi Braşov în timp ce Ilfov, Harghita, Giurgiu, Mehedinţi şi Teleorman sunt judeţele cu cea mai scăzută rată de promovare din media curentă.

****

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: