Dacă cineva ar face un studiu cinstit în multe sate din HarCov, ar constata că electoratul UDMR e la fel de rupt de România înconjurătoare ca vechiul electorat al PDSR-ului dintr-un cătun fără asfalt şi electricitate din Botoşani. Paradoxal, tocmai de aici, de unde sfârşeşte responsabilitatea UDMR, începe şi dreptatea lui.
Abia atare „aventuri” ar fi raţiunea pentru care Băsescu să-şi justifice în modul cel mai practic posibil cel de-al doilea mandat.
Ştii, iubite cititor, de ce să nu ai mari aşteptări de la reorganizarea administrativă a României? Dar de ce să nu te bizui pe modificarea
Degeaba ai instituţii formale şi legi bune dacă nu funcţioneză * În PDL problema reformiştilor e un subiect închis, dacă a existat vreodata * La personalităţile din acest moment, cele mai mari şanse la preşedinţie le are Oprescu * DNA nu e controlat politic * Modificarea Constituţiei – aproape imposibil să treacă.
Tabloidizarea presei e deja un subiect perimat, nimeni nu mai scoate pistolul când aude cuvântul „can-can”. Şi totuşi: există redacţii care n-ai fi crezut niciodată
Aud, văd bucurie că Blaga n-a câştigat. Că tripleta BVB, responsabilă de menţinerea partidului într-o linie anacronică, nu mai are cum să blocheze „modernizarea” şi
Biserica Catolică îl va beatifica duminică, 1 mai, pe Papa Ioan Paul al II-lea. La moartea sa, în urmă cu fix şase ani, în aprilie 2005, scriam în Cotidianul editorialul ziarului pe acel eveniment, sub titlul „Cel mai lucid dintre pământeni”. Public mai jos textul de atunci – nu simt nevoia să adaug nimic:
România are nevoie de o Constituţie scrisă de la zero, scurtă, simplă, clară şi, mai ales, acoperitoare: să nu poată fi schimbate elemente care ţin de funcţionarea statului de către orice zăltat supărat pe guvernul de dinaintea lui.
Cine s-ar fi gândit că partidul care a fost ţinut la putere de Traian Băsescu (şi constataţi că preşedintele a dus absolut singur lupta politică pentru a ţine PDL la guvernare) nu va prevedea consecinţele uzurii şi necesitatea de a-şi pregăti, din vreme, o garnitură proaspătă de lideri?
Telegramele Wikileaks spun – în România şi oriunde aiurea – adevăruri pe care SUA Nu le-ar putea spune deschis fără să provoace adevărate scandaluri diplomatice. Orice informaţie din telegrame pleacă – vrem, nu vrem – de la acest adevăr.
Vasile Ernu şi Cristian Ghinea – doi oameni articulati pe ideologii diferite si angajati judecă viata partidelor care le reprezintă convingerile politice. Ei sunt suflul de dincolo de mecanismul oficial al politicii si revendicarea militanta a unei coerenţe. Răspunsurile lor la trei intrebari (referindu-se fiecare la partidul care în România înseamnă stânga/dreapta) rezumă maniera in care ar face ei politica.
Secretul ca un guvern să treacă o lege prin asumarea răspunderii constă în a nu face, la propriu, nimic: parlamentarii partidului care guvernează nu trebuie să meargă nici la şedinţa de asumare, nici la votul moţiunii de cenzură. Nu se abuzează de acest nefăcut nimic?
Cunosc cazuri de salariaţi la stat care au contracte de directori pe viaţă. Contractele nu conţin criterii de performanţă; dar conţin nişte clauze dure pentru societatea de stat nu doar dacă îl dă afară pe incompetent, ci şi dacă îndrăzneşte să-i schimbe funcţia.
Nimeni nu se gândește că tot ce se petrece acum pe scena politică depinde într-un mod esențial de ceea ce și-a propus Băsescu să facă după ce nu va mai fi șef al statului. Și asta pentru că eu, unul, nu găsesc în psihologia lui Băsescu nicio vocație pentru pasul înapoi.
Un lucru e cert: mai ușor i-a fost lui Traian Băsescu să câștige două rânduri de alegeri și să reziste unui referendum de suspendare, decât să reformeze un partid politic. Și, în aceeași logică: mai ușor îi va fi PDL să câștige alegerile viitoare după trei ani de criză, decât să se reformeze.
N-are a vorbi nici măcar Boc, în timpul (și folosul!) căruia se face această descindere în vămi. ”Acțiunea reprezintă dovada că guvernul manifestă toleranță zero față de corupție” – Hă-hă-hă i s-ar răspunde de la Cotroceni dacă ar fi premierul unui alt partid…
Cel mai vocal și mai dezinvolt vicepreședinte al PNL explică cine câștigă din alianța partidului cu PSD. De ce se opune cu atâta înverșunare proiectului lui Ponta și Antonescu, ce crede Ludovic Orban despre suspendarea lui Băsescu, despre stânga și dreapta în România, despre o alianță cu PDL.
Nu: nişte inşi care câştigă nişte alegeri finanţate ilegal nu au dreptul să vorbească despre reforma statului – stat în care totul e ilicit, începând cu modul în care se face politică.
Așa-zisa reformă a statului va putea fi făcută doar de un partid puternic, având în fruntea lui un vizionar sprijinit de o garnitură de știutori de carte determinați și influenți. Dar uitați-vă ce fizionimii au liderii taberelor care tocmai se pregătesc de înfruntare, atunci când rostesc sintagma ”reforma statului”.
Coabitarea dintre liberalii lui Tăriceanu și PSD a fost funcțională doar datorită unui catalizator care în curând nu va mai exista: ura față de un președinte care, iată, se apropie deja de jumătatea ultimului său mandat.
Dacă cineva ar face un studiu cinstit în multe sate din HarCov, ar constata că electoratul UDMR e la fel de rupt de România înconjurătoare ca vechiul electorat al PDSR-ului dintr-un cătun fără asfalt şi electricitate din Botoşani. Paradoxal, tocmai de aici, de unde sfârşeşte responsabilitatea UDMR, începe şi dreptatea lui.
Abia atare „aventuri” ar fi raţiunea pentru care Băsescu să-şi justifice în modul cel mai practic posibil cel de-al doilea mandat.
Ştii, iubite cititor, de ce să nu ai mari aşteptări de la reorganizarea administrativă a României? Dar de ce să nu te bizui pe modificarea
Degeaba ai instituţii formale şi legi bune dacă nu funcţioneză * În PDL problema reformiştilor e un subiect închis, dacă a existat vreodata * La personalităţile din acest moment, cele mai mari şanse la preşedinţie le are Oprescu * DNA nu e controlat politic * Modificarea Constituţiei – aproape imposibil să treacă.
Tabloidizarea presei e deja un subiect perimat, nimeni nu mai scoate pistolul când aude cuvântul „can-can”. Şi totuşi: există redacţii care n-ai fi crezut niciodată
Aud, văd bucurie că Blaga n-a câştigat. Că tripleta BVB, responsabilă de menţinerea partidului într-o linie anacronică, nu mai are cum să blocheze „modernizarea” şi
Biserica Catolică îl va beatifica duminică, 1 mai, pe Papa Ioan Paul al II-lea. La moartea sa, în urmă cu fix şase ani, în aprilie 2005, scriam în Cotidianul editorialul ziarului pe acel eveniment, sub titlul „Cel mai lucid dintre pământeni”. Public mai jos textul de atunci – nu simt nevoia să adaug nimic:
România are nevoie de o Constituţie scrisă de la zero, scurtă, simplă, clară şi, mai ales, acoperitoare: să nu poată fi schimbate elemente care ţin de funcţionarea statului de către orice zăltat supărat pe guvernul de dinaintea lui.
Cine s-ar fi gândit că partidul care a fost ţinut la putere de Traian Băsescu (şi constataţi că preşedintele a dus absolut singur lupta politică pentru a ţine PDL la guvernare) nu va prevedea consecinţele uzurii şi necesitatea de a-şi pregăti, din vreme, o garnitură proaspătă de lideri?
Telegramele Wikileaks spun – în România şi oriunde aiurea – adevăruri pe care SUA Nu le-ar putea spune deschis fără să provoace adevărate scandaluri diplomatice. Orice informaţie din telegrame pleacă – vrem, nu vrem – de la acest adevăr.
Vasile Ernu şi Cristian Ghinea – doi oameni articulati pe ideologii diferite si angajati judecă viata partidelor care le reprezintă convingerile politice. Ei sunt suflul de dincolo de mecanismul oficial al politicii si revendicarea militanta a unei coerenţe. Răspunsurile lor la trei intrebari (referindu-se fiecare la partidul care în România înseamnă stânga/dreapta) rezumă maniera in care ar face ei politica.
Secretul ca un guvern să treacă o lege prin asumarea răspunderii constă în a nu face, la propriu, nimic: parlamentarii partidului care guvernează nu trebuie să meargă nici la şedinţa de asumare, nici la votul moţiunii de cenzură. Nu se abuzează de acest nefăcut nimic?
Cunosc cazuri de salariaţi la stat care au contracte de directori pe viaţă. Contractele nu conţin criterii de performanţă; dar conţin nişte clauze dure pentru societatea de stat nu doar dacă îl dă afară pe incompetent, ci şi dacă îndrăzneşte să-i schimbe funcţia.
Nimeni nu se gândește că tot ce se petrece acum pe scena politică depinde într-un mod esențial de ceea ce și-a propus Băsescu să facă după ce nu va mai fi șef al statului. Și asta pentru că eu, unul, nu găsesc în psihologia lui Băsescu nicio vocație pentru pasul înapoi.
Un lucru e cert: mai ușor i-a fost lui Traian Băsescu să câștige două rânduri de alegeri și să reziste unui referendum de suspendare, decât să reformeze un partid politic. Și, în aceeași logică: mai ușor îi va fi PDL să câștige alegerile viitoare după trei ani de criză, decât să se reformeze.
N-are a vorbi nici măcar Boc, în timpul (și folosul!) căruia se face această descindere în vămi. ”Acțiunea reprezintă dovada că guvernul manifestă toleranță zero față de corupție” – Hă-hă-hă i s-ar răspunde de la Cotroceni dacă ar fi premierul unui alt partid…
Cel mai vocal și mai dezinvolt vicepreședinte al PNL explică cine câștigă din alianța partidului cu PSD. De ce se opune cu atâta înverșunare proiectului lui Ponta și Antonescu, ce crede Ludovic Orban despre suspendarea lui Băsescu, despre stânga și dreapta în România, despre o alianță cu PDL.
Nu: nişte inşi care câştigă nişte alegeri finanţate ilegal nu au dreptul să vorbească despre reforma statului – stat în care totul e ilicit, începând cu modul în care se face politică.
Așa-zisa reformă a statului va putea fi făcută doar de un partid puternic, având în fruntea lui un vizionar sprijinit de o garnitură de știutori de carte determinați și influenți. Dar uitați-vă ce fizionimii au liderii taberelor care tocmai se pregătesc de înfruntare, atunci când rostesc sintagma ”reforma statului”.
Coabitarea dintre liberalii lui Tăriceanu și PSD a fost funcțională doar datorită unui catalizator care în curând nu va mai exista: ura față de un președinte care, iată, se apropie deja de jumătatea ultimului său mandat.
