Prețul aurului a crescut joi pentru a noua zi consecutiv, depășind 5.550 de dolari pe uncie, pe măsură ce tensiunile geopolitice cresc și așteptările privind relaxarea politicii monetare a Fed au stimulat cererea. Petrolul a crescut, de asemenea, pe măsură ce amenințările SUA la adresa Iranului s-au intensificat, relatează Bloomberg.
Prețul metalul galben a crescut cu 1,5% joi, prelungindu-și aprecierea de la începutul anului la 27%. Argintul a urcat cu aproape 1%, atingând un nou maxim istoric, pe măsură ce metalele prețioase și-au continuat avansul amețitor. Țițeiul West Texas Intermediate a crescut la cel mai înalt nivel de după septembrie, după ce președintele Donald Trump a avertizat Iranul că trebuie să renunțe la dezvoltarea unei arme nucleare.

Tranzacțiile în depreciere influențează, de asemenea, aurul, vânzarea masivă de săptămâna trecută de pe piața obligațiunilor japoneze fiind cel mai recent exemplu legat de îngrijorările de cheltuielile mari bugetare. Speculațiile conform cărora SUA ar putea interveni pentru a sprijini yenul au afectat dolarul, făcând metalele prețioase mai ieftine pentru majoritatea cumpărătorilor.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat săptămâna aceasta că nu este îngrijorat de scăderea dolarului, care a tras principala monedă de rezervă a lumii la cel mai slab nivel din ultimii aproape patru ani, deși secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat ulterior că administrația susține o monedă mai puternică și a exclus intervenția pentru a vinde dolari contra yeni.
Pe de altă parte, contractele futures pe indici bursieri americani au scăzut la începutul sesiunii de joi, deoarece câștigurile mixte ale companiilor tehnologice au ridicat noi semne de întrebare cu privire la durabilitatea tranzacțiilor cu inteligență artificială.
Aurul și argintul sunt ultimele valori de refugiu rămase față de turbulențele geopolitice extreme prelungite”, a declarat Hao Hong, șeful diviziei de investiții la Lotus Asset Management și un influent comentator pe social media. „Aurul este ancora pentru toate prețurile: cât timp se va scumpi, celelalte metale prețiose se vor scumpi și ele.” a declarat el citat de Bloomberg.
Cititi si: Fuga după valorile de refugiu: Prețul aurului a trecut de pragul de 5.000 dolari/uncie – Argintul a depășit 100 dolari pe uncie, consolidând creșterea de 164% din 2025
***