24 aprilie, 2025

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat joi inițierea unui control la Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), după apariția informațiilor conform cărora partidul are un contract cu o companie de lobby din Statele Unite , BGD Legal and Consulting, în valoare de 1,5 milioane de dolari. Contractul în sine nu este ilegal, însă partidele sunt obligate să transmită AEP modul în care sunt cheltuite subvențiile publice, precum și cheltuielile de campanie, conform legislației.

În schimbul sumei de banii, compania americană s-a angajat să-i organizeze lui George Simion întâlniri la Washington D.C cu lideri politici, dar şi apariţii în presa din Statele Unite, relatează News.ro.

AUR neagă contractul și solicită AEP o verificare urgentă

AUR a reacționat imediat după apariția informațiilor, susținând că nu există niciun contract semnat cu firma respectivă, însă documentele, prezentate de G4Media, sunt înregistrate la Departamentul de Justiţie al SUA şi publicate chiar pe site-ul acestei instituții.


De asemenea, formațiunea anunță că a solicitat AEP declanșarea de urgenţă a unei verificări oficiale a „dezinformărilor apărute în spaţiul public cu privire la presupuse plăţi efectuate de către partidul AUR către o firmă din Statele Unite ale Americii, din fonduri provenite din subvenţia publică”.

AUR mai cere AEP să publice rezultatul într-un mod accesibil opiniei publice.

Directoarea de comunicare a fraților Andrew și Tristan Tate, implicată în contractul de lobby

Contractul AUR –  BGD Legal and Consulting, publicat la data de 18 aprilie  pe site-ul Departamentului de Justiţie. conţine numele prim-vicepreşedintelui AUR Marius Lulea şi prevede ca suma de 1,5 milioane de dolari să fie plătită în termen de 30 de zile.

Pe contract apare şi numele Mateea Petrescu, directoarea de comunicare a fraţilor Tate.

Compania de lobby nu primeşte niciun ban dacă nu-şi respectă angajamentele: de a antama întâlniri cu lideri politici americani la Washington DC pentru George Simion şi apariţii în presa americană.

(Citește și: Prezidențiale 2025 – Sondaj AtlasIntel – George Simion va obține cele mai multe voturi în primul tur, dar va pierde finala)


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: