SUA au lansat miercuri seara o nouă serie de atacuri aeriene împotriva Iranului, la câteva ore după ce preşedintele Donald Trump declarase la summitul NATO de la Ankara, pentru a pune presiune pe iranieni, că armistiţiul dintre cele două ţări s-a încheiat, relatează postul CNN, preluat de News.ro.
După lansarea atacurilor, în timp ce se întorcea la Washington, liderul Casei Albe le-a spus reporterilor de la bordul Air Force One că tocmai a fost sunat de Iran, care vrea „să încheie un acord”, dar el nu mai este convins că „merită”.
În jurul orei 23:15, ora locală Iran, „s-a auzit sunetul mai multor explozii în (portul) Bandar Abbas de la Strâmtoarea Ormuz (foto) şi în Sirik – de asemenea, s-au auzit câteva explozii venind dinspre mare, în zona de lângă coasta de vest a oraşului Sirik”, a relatat Fars, preluată de CNN.
Potrivit Reuters, SUA au atacat și o linie feroviară dinspre Teheran către orașul Mashhad, care găzduiește joi ceremonia finală a unei săptămâni de funeralii pentru ayatollahul Ali Khamenei, ucis împreună cu mai mulți membri ai familiei într-un atac aerian lansat de SUA și Israel la 28 februarie.
90 de ținte au fost lovite de americani – printre care și o linie feroviară către orașul ce găzduiește ceremonia finală pentru ayatollahul ucis Khamenei
Donald Trump a postat pe Truth Social: „Aceasta este o ripostă la atacul cu bombe asupra navelor, comis ieri de Iran. Dacă se va repeta, lucrurile se vor agrava mult mai mult!”
În același timp, Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a anunțat că forțele americane au lovit aproximativ 90 de ținte militare iraniene, printre care sisteme de apărare antiaeriană, echipamente de supraveghere de coastă, depozite de rachete și drone, capabilități navale și infrastructură logistică militară de-a lungul litoralului iranian. Noile atacuri au urmat unei alte serii de lovituri ofensive desfășurate cu o noapte înainte.
„Forțele americane rămân vigilente, letale și pregătite să execute operațiunile ordonate de comandantul suprem”, arată CENTCOM într-o postare pe X.
— U.S. Central Command (@CENTCOM) July 9, 2026
Iranienii au răspuns cu rachete balistice și drone asupra bazelor SUA din Bahrain, Kuweit și Qatar
În răspuns, iranienii au atacat baze și instalații militare ale SUA din Bahrain, Kuweit și Qatar. Bahrain, unde se află sediul Flotei a V-a a SUA, a fost ţinta unor atacuri iraniene repetate în ultimele zile.
Oficialii iranieni au avertizat că vor riposta, în urma ultimelor lovituri aeriene americane asupra Iranului, din noaptea de miercuri.
Iranul a anunțat că a atacat și obiective americane din Qatar, după ce anterior susținuse că a lansat lovituri asupra unor ținte din Kuweit și Bahrain. Potrivit televiziunii de stat iraniene, citată de Reuters, armata iraniană a folosit drone pentru a viza o antenă de comunicații prin satelit din Qatar.
Aceeași sursă a precizat că, în Kuweit, atacurile au vizat sisteme antirachetă Patriot, iar în Bahrain, un depozit de combustibil al armatei americane. Deocamdată, nu este clar dacă loviturile au provocat pagube sau victime.
Separat, compania feroviară de stat din Iran a anunțat că loviturile americane din timpul nopții au afectat o porțiune a liniei feroviare dintre Teheran și orașul Mashhad, perturbând traficul de pasageri. Echipele de intervenție au început reparațiile, iar călătorii rămași blocați au fost transportați pe cale rutieră.
De notat că Mashhad găzduiește joi ceremonia finală a unei săptămâni de funeralii pentru ayatollahul Ali Khamenei, ucis împreună cu mai mulți membri ai familiei într-un atac aerian lansat de SUA și Israel la 28 februarie.
Iranul se plânge la ONU, Bahrain spune că a atacul iranian a eșuat
Autoritățile de la Bahrain au transmis ulterior atacului de ripostă al Iranului că acesta a eșuat, în timp ce Kuweit a făcut referire la operațiuni de interceptare, avertizând populația să nu se apropie de resturi de rachete și șrapnel.
În același timp, Amir Saeid Iravani, ambasadorul Iranului la ONU, a condamnat ultima serie de atacuri ale SUA într-o scrisoare adresată Consiliului de Securitate al ONU şi secretarului general.
„Statele Unite au lansat şi continuă să desfăşoare, încă o dată, într-o încălcare evidentă a Cartei Naţiunilor Unite şi a obligaţiilor sale internaţionale, atacuri militare la scară largă împotriva suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Islamice Iran”, a declarat Iravani.
(Citește și: Video / Trump anunță de la summitul NATO că acordul cu Iranul „s-a terminat”, dar lasă ușa deschisă unor noi negocieri – Iranul: Părți ale memorandumului au devenit „ineficiente”. Șeful NATO: Atacurile americane au fost „absolut necesare”)
(Citește și: Prețurile petrolului cresc cu peste 7% după ce Donald Trump a anunțat anularea armistițiului temporar semnat cu Iranul și reluarea blocadei asupra porturilor iraniene)
(Citește și: SUA au revocat licența pentru exportul de petrol iranian și au lovit 80 de ținte în sudul Iranului, după atacurile Teheranului asupra navelor din Ormuz)
(Citește și: Încă un petrolier a fost atacat de iranieni în Strâmtoarea Ormuz – Negocierile SUA-Iran, suspendate pe durata funeraliilor liderului suprem Khamenei)
(Citește și: Prin Strâmtoarea Ormuz trec 5 mil. barili de țiței pe zi, o treime din fluxurile de dinaintea războiului. Saudiții și-au re-rutat exporturile și au ajuns la 90% din nivelul pre-război)
***