Add Your Heading Text Here

15 martie, 2018

Rusia ”este responsabilă” de otrăvirea unui fost spion în Regatul Unit, a afirmat miercuri ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, într-o reuniune a Consiliului de Securitate în care omologul său rus a respins acuzaţiile, anunță Agerpres.

”Credem că Rusia este responsabilă, iar Statele Unite sunt pe deplin solidare cu Regatul Unit”, a spus Nikki Haley, în cursul acestei sesiuni cerute de urgenţă de Londra.

Serghei Skripal, 66 de ani, şi fiica sa, Iulia, 33 de ani, au fost găsiţi inconştienţi pe o bancă, pe 4 martie, la Salisbury. Un poliţist a fost de asemenea victimă a otrăvirii comise prin intermediul unui agent neurotoxic.


Ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia. a replicat că fostul spion ”nu mai reprezenta o ameninţare”.

”Fără furnizarea de dovezi evidente, nu avem de ce să ne justificăm. Nu suntem implicaţi, Rusia nu are nimic de-a face cu acest eveniment și nu acceptăm să ni se vorbească pe acest ton”, a precizat Vasili Nebenzia, denunţând un ”război de propagandă” pentru manipularea opiniei publice.

Reprezentantul britanic, Jonathan Allen, le-a cerut partenerilor ”să fie de partea” ţării sale, iar mai mulţi ambasadori şi-au exprimat susţinerea- ambasadorul Francois Delattre a afirmat ”totala solidaritate a Franţei” cu Regatul Unit. ”Nu poate exista impunitate pentru cei care au recurs la arme chimice”, a spus și omologul său polonez, Joanna Wronecka.

Mai multe state membre, precum China, au cerut o anchetă ”imparţială şi completă” a cazului.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Şefa guvernului de la Londra a anunţat miercuri o serie de sancţiuni împotriva Rusiei, printre care expulzarea a 23 de diplomaţi şi îngheţarea contactelor bilaterale, acuzând Moscova pentru otrăvirea fostului spion rus pe teritoriul său.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: