24 aprilie, 2025

Într-unul dintre cele mai grave atacuri cu rachete rusești asupra capitalei Ucrainei, care a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, nouă persoane și-au pierdut viața și 63 au fost rănite, inclusiv șase copii.

„Clădiri rezidențiale au fost avariate: căutarea persoanelor în dărâmături este în curs”, au anunțat serviciile de ambulanță de la Kiev, pe Telegram. Mai multe incendiii, între timp stinse, s-au declanșat în urma bombardamentelor rusești.

Ultimul atac cu rachete asupra capitalei ucrainene data de la începutul lunii aprilie, scrie Agerpres.


În orașul Harkiv, primarul Igor Teregov a anunțat și el „lovituri repetate cu rachete” asupra orașului, soldate cu cel puțin doi răniți.

Președinția ucraineană l-a acuzat imediat pe Telegram pe președintele rus Vladimir Putin că are numai „dorința de a ucide”.

Aceste atacuri cu rachete și drone rusești asupra Ucrainei au loc după ce președintele american, Donald Trump, l-a criticat miercuri pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, acuzându-l că a făcut declarații incendiare privind Crimeea anexată, într-un moment în care un acord cu Rusia ar fi „foarte apropiată”, potrivit lui. „Cred că am un acord cu Rusia”, spusese președintele SUA în Biroul Oval.

Însă discuția este „mai dificilă” cu șeful statului ucrainean, a spus liderul american. Refuzul Kievului de a accepta termenii americani pentru a pune capăt războiului declanșat de Rusia în februarie 2022 „nu va face decât să prelungească masacrele”, a avertizat liderul de la Casa Albă.

(Citește și: „Anevoiosul drum către pace: Mult așteptata Reuniune de la Londra s-a transformat în discuții tehnice, după ce SUA au pus presiune pe Ucraina să accepte concesii teritoriale”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: