16 aprilie, 2025

Arabia Saudită intenționează să achite datoriile Siriei față de Banca Mondială, potrivit surselor Reuters. „Arabia Saudită intenționează să plătească datoriile Siriei față de Banca Mondială… deschizând calea pentru aprobarea de milioane de dolari în granturi pentru reconstrucția țării și pentru a revitaliza sectorul public, paralizat, al țării”, au spus sursele citate de Reuters.

„Damascul nu dispune de valută iar planul anterior de achitare a datoriilor folosind activele înghețate din străinătate nu s-a putut materializa… Oficialii Băncii Mondiale au discutat despre acordarea de finanțare pentru a ajuta la reconstrucția rețelei electrice a țării, puternic afectată de anii de război, și, de asemenea, pentru a revitaliza sectorul public”, conform surselor citate mai sus.

O sursă din Ministerul saudit de Finanțe a declarat pentru presa că: „Nu comentăm speculații, ci facem anunțuri, dacă și când devin oficiale”.

Ridicare parțială de sancțiuni


Reuters a scris în weekend că Siria va trimite o delegație în SUA pentru a participa la reuniunile anuale ale Băncii Mondiale și ale Fondului Monetar Internațional (FMI) de la Washington, la sfârșitul lunii aprilie.

Administrația siriană formată din islamiștii conduși de Ahmad al-Sharaa, care și-a asumat puterea după căderea fostului președinte Bashar al-Assad, speră să obțină o oarecare reducere a sancțiunilor grele impuse Damascului de-a lungul anilor.

Marea Britanie și o serie de țări membre UE și-au ridicat unele dintre sancțiunile impuse Siriei, iar Washingtonul a oferit în ianuarie o suspendare temporară de șase luni a unor sancțiuni. De asemenea, SUA au prezentat Siriei o listă de condiții pe care dorește ca guvernul sirian să le îndeplinească în schimbul unei scutiri parțiale din sancțiuni, au declarat surse la sfârșitul lunii trecute.

Foști membri Al-Qaeda și ISIS sunt la comanda armatei siriene

Acestea includ distrugerea oricăror arme chimice, cooperarea în domeniul „contraterorismului” și asigurarea că mercenarilor străini nu li se acordă poziții la vârful administrației siriene. Mai mulți militanți care au luptat în brigăzi Al-Qaeda și grupări afiliate ISIS împotriva fostului guvern au fost încorporați în armată și au primit posturi de comandă.

Organizațiile umanitare din Siria au acuzat forțele guvernamentale de la Damasc că au ucis peste 1.500 de alawiți într-o serie de masacre sectare sângeroase la începutul lunii trecute. Zeci de mii au fost strămutați și au fugit în Liban.


Datoria Siriei la Banca Mondială este de aproximativ 15 milioane de dolari, care trebuie plătită înainte ca instituția financiară internațională să poată aproba vreun grant sau orice alt tip de asistență financiară. În plus, economia siriană a fost decimată de ani de război și sancțiuni.

ONU a emis un raport pe 20 februarie în care evidențiază că economia siriană nu se va putea recupera complet înainte de 2080, respectiv 55 de ani.

Condiții impuse Damascului pentru furnizarea de ajutor

Un oficial din Qatar a anunțat pe 13 martie că Doha va furniza Siriei gaze naturale pentru a stimula sectorul energetic al țării. Cu toate acestea, natura islamist-extremistă a noului guvern a provocat îngrijorare pentru unele state.

Trei trimiși europeni au avertizat autoritățile siriene în timpul unei întâlniri la Damasc, luna trecută, că sprijinul internațional acordat țării depinde de „reprimarea” de către guvern a elementelor extremiste, potrivit Reuters.

„Abuzurile care au avut loc în ultimele zile sunt cu adevărat intolerabile, iar cei responsabili trebuie identificați și condamnați. Nu există un cec în alb pentru noile autorități”, a declarat pentru presa un purtător de cuvânt al Ministerului francez de Externe, întrebat despre mesajul transmis de către trimișii europeni la Damasc.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: