11 decembrie, 2024

Secretarul de stat american, Antony Blinken (foto), va merge vineri în vizită în Turcia pentru a discuta despre situaţia din Siria de după înlăturarea de la putere a lui Bashar al-Assad, a declarat miercuri o sursă oficială turcă, citată de Reuters.

„Se va afla în Turcia vineri”, a declarat sursa citată, precizând că Antony Blinken se va întâlni cu ministrul turc de externe Hakan Fidan.

În ultimii peste zece ani, Washingtonul a încercat să stea departe de situaţia politică complicată din Siria, însă ofensiva fulgerătoare condusă de rebelii islamişti care a condus la prăbuşirea regimului Assad a impus o nouă optică.


Circa 900 de militari americani sunt staţionaţi în Siria din 2014. Ei au colaborat cu combatanţii kurzi care luptă împotriva jihadiştilor din gruparea Statul Islamic, în nord-estul Siriei.

Sprijinul Washingtonului pentru forţele kurde a creat însă tensiuni cu Turcia, care le consideră o extensie a partidului kurd PKK, interzis în Turcia. PKK conduce o insurgenţă împotriva statului turc de câteva decenii.

Vizita apare în contextul în care rebelii sirieni care au preluat puterea la Damasc au cucerit acum și oraşul Deir Ezzor, controlat de forțele kurde, susținute de americani dar atacate inclusiv de armata turcă.

Observatorul Sirian al Drepturlior Omului (SOHR) a anunţat că forţele kurde s-au retras către localităţi învecinate înainte de preluarea contrlului de către combatanţi arabi locali.

(Citește și: ”Israel, SUA și Turcia au lansat atacuri aeriene în Siria ca să-și protejeze interesele în fața regimului rebelilor”)


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: