3 iunie, 2025

Asociația Patronală a Industriei de Software și servicii (ANIS) atrage atenția asupra necesității unui cadru economic predictibil, orientat spre dezvoltare și investiții.

”În contextul unei presiuni bugetare ridicate, soluțiile sustenabile vin din digitalizare, eficiență administrativă, colectarea eficace a taxelor existente și stimularea inițiativei private, nu din creșteri suplimentare de taxe”, susțin reprezentanții ANIS.

Mai mult, România are nevoie de o abordare strategică, într-un mediu internațional marcat de incertitudini. O eventuală creștere a poverii fiscale interne nu ar face decât să dubleze efectele șocurilor externe și să vulnerabilizeze exact sectoarele care pot contribui la stabilitate și dezvoltare.


„Dezvoltarea trebuie să devină direcția principală a politicilor publice. Economia românească are nevoie de deschidere, digitalizare și încredere. Politicile de suprataxare sunt de fapt presiuni suplimentare asupra contribuabililor care deja susțin bugetul de stat, alimentează spirala inflaționistă și frânează potențialul de creștere. Pentru cetățeni, supraimpozitarea companiilor înseamnă scumpiri și putere de cumpărare mai mică. De asemenea, taxarea suplimentară a muncii, deja excesivă, este dovedit că are ca efect încetinirea creșterii economice, și așa la nivel scăzut”, declară președintele ANIS, Edward Crețescu (foto).

Potrivit studiului de industrie ANIS, lansat în octombrie 2024, industria IT&C este una dintre cele mai performante componente ale economiei naționale:

  • A generat în 2023 aproape 8% din PIB și un excedent comercial de peste 20 de miliarde EUR în ultimii 5 ani;
  • Impactul total (direct, indirect și indus) în PIB ajunge la 14,16%, echivalentul a peste 45 miliarde EUR;
  • Este al doilea cel mai mare contributor la bugetul public, cu  o contribuție sectorială totală cu 33% peste media națională;
  • Are cele mai ridicate contribuții sociale per angajat din economie: peste 55.000 lei/an/angajat la nivelul anului 2023;
  • Este singurul sector economic cu o productivitate orară a muncii peste media Uniunii Europene.

”Atragem atenția că o potențială creștere a fiscalității într-un moment în care industria IT se ajustează după eliminarea integrală și abruptă a facilităților fiscale, la finalul anului trecut, este o măsură profund contraproductivă”, avertizează ANIS.

România riscă să își saboteze unul dintre motoarele economice funcționale și orientate către viitor, în condițiile în care creșterea taxelor ar genera efecte negative în lanț, precum:

  • Reducerea atractivității pentru investiții străine directe, într-un moment în care alte țări din regiune adoptă politici de susținere a digitalizării;
  • Migrarea forței de muncă înalt calificate către piețe mai competitive sau conversia forței de muncă actuale spre freelancing sau contracte externe;
  • Vulnerabilizarea start-up-urilor și a companiilor aflate în fază de creștere, întrucât nu dispun de resurse pentru a absorbi șocuri fiscale;
  • Scăderea contribuției sectorului la veniturile bugetare pe termen lung, ca efect al contractării activității și al reducerii marjelor de profit;

Continuarea unor politici în această direcție, cu noi poveri fiscale, reprezintă o autosabotare și o frânare a activității economice și a industriilor care funcționează, susțin reprezentanții Asociației.


În opinia lor, avem nevoie de un nou contract între stat și mediul economic, bazat pe cheltuirea responsabilă a banului public și reducerea risipei, combaterea evaziunii fiscale prin digitalizare, creșterea absorbției fondurilor europene, predictibilitate fiscală și sprijin susținut pentru sectoarele care inovează și creează valoare adăugată.

Soluția nu este în taxare suplimentară. Este în digitalizare, eficiență și parteneriat. În acest sens, ANIS propune un set de măsuri prioritare:

  • Accelerarea implementării proiectelor majore de transformare digitală finanțate prin PNRR și, pe termen mediu-lung, asigurarea sustenabilității acestor investiții printr-o anvelopă financiară dedicată la nivelul bugetului de stat;
  • Încurajarea adopției tehnologiei în mediul public și cel privat, prin stimulente care facilitează integrarea soluțiilor digitale la nivelul sectoarelor esențiale și economiei în ansamblu;
  • Adoptarea unui pachet integrat de politici publice pentru susținerea inovației și adoptării accelerate a noilor tehnologii;
  • Investiții în dezvoltarea competențelor digitale – de la alfabetizare digitală până la formare specializată – pentru a asigura adecvarea forței de muncă la nevoile economiei viitorului.

România are deja la dispoziție instrumente pentru finanțarea dezvoltării – începând cu fondurile europene nerambursabile. Cu un grad de absorbție încă modest și întârzieri majore în implementarea proiectelor de digitalizare și infrastructură, este esențial să accelerăm utilizarea acestor resurse. Creșterea capacității administrative și prioritizarea investițiilor cu impact economic real pot aduce fonduri substanțiale la buget, fără a pune presiune suplimentară pe contribuabili.

România nu își permite să piardă trenul competitivității digitale și economice, iar taxarea nu este o strategie de dezvoltare. Avem o fereastră de oportunitate – să alegem măsuri care activează inițiativa, atrag investiții și creează valoare în mod sustenabil”, susțin ANIS.


Asociația Patronală a Industriei de Software și servicii (ANIS) este asociația reprezentativă a industriei de IT din România. ANIS are peste 150 de companii membre, este un promotor al digitalizării și reprezintă interesele industriei de IT de 25 de ani, fiind un partener de dialog credibil care poate contribui la crearea de politici publice care să faciliteze valorificarea tehnologiei pentru dezvoltarea socio-economică.

(Citește și: ”ANIS: 75% din companiile IT din România au avut inițiative de inovație, dar numai 5,7% au lansat un produs propriu/ Măsuri pentru a deveni un hub AI în Europa”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: