9 iunie, 2025

Situația tensionată din Los Angeles – scena ciocnirilor între militarii Gărzii Naționale și manifestanții care se opun raidurilor contra imigranților fără acte – are toate elementele urmărite de președintele Donald Trump: o confruntare cu un rival politic de seamă într-un stat cu o majoritate democrată, pe o temă centrală a agendei sale, scrie New York Times.

Donald Trump și principalii săi consilieri s-au angajat, duminică, într-o dispută aprinsă cu liderii democrați din California, în special cu guvernatorul Gavin Newsom, prezentând demonstrațiile ca o amenințare existențială pentru țară și declanșând o reacție agresivă a autorităților federale, care, la rândul ei, a stârnit noi proteste în tot orașul.

Pe măsură ce tot mai mulți demonstranți ieșeau în stradă, președintele a scris pe rețelele de socializare că Los Angeles-ul era „invadat și ocupat” de „mulțimi violente și insurecționale” și a ordonat trei dintre cei mai importanți membri ai cabinetului său să ia toate măsurile necesare pentru a „elibera Los Angeles-ul de invazia imigranților”.


„Nimeni nu va scuipa pe polițiștii noștri. Nimeni nu va scuipa pe militarii noștri”, a declarat Trump reporterilor în timp ce se îndrepta spre Camp David duminică, deși nu era clar dacă au avut loc astfel de incidente. Președintele a refuzat să spună dacă intenționează să invoce Legea Insurecției din 1807, care permite utilizarea trupelor federale pe teritoriul național pentru a înăbuși o rebeliune. Dar, în orice caz, a adăugat el, „vom avea trupe peste tot”.

Ultimul președinte care a trimis Garda Națională într-o operațiune internă fără solicitarea guvernatorului statului, Lyndon B. Johnson, a făcut acest lucru în 1965, pentru a proteja demonstranții pentru drepturile civile din Alabama.

„O luptă pentru salvarea civilizației”

Stephen Miller, unul dintre cei mai apropiați consilieri ai lui Trump, a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care afirmă că „aceasta este o luptă pentru salvarea civilizației”.

Aliații președintelui afirmă că evenimentele care se desfășoară în Los Angeles oferă o explicație aproape perfectă a motivului pentru care domnul Trump a fost ales în noiembrie. „Nu putea fi mai clar”, a declarat Newt Gingrich, fostul președinte al Camerei Reprezentanților și aliat al președintelui, care a remarcat că Trump s-a concentrat pe aplicarea legilor privind imigrația încă din 2015. „O parte este pentru aplicarea legii și protejarea americanilor, iar cealaltă parte este pentru apărarea imigranților ilegali și a celor care încalcă legea”, a spus Gingrich.

În timp ce guvernatorul democrat Gavin Newsom – considerat un potențial candidat pentru cursa prezidențială din 2028 – a anunțat că statul său va da în judecată guvernul federal, republicanii apără acțiunile lui Trump, susținând că acesta își exercita în mod legitim puterea de a proteja siguranța publică.


Oficialii de la Casa Albă au declarat că există un numitor comun care explică acțiunile președintelui Donald Trump atât împotriva instituțiilor precum Harvard, cât și împotriva protestelor din Los Angeles. „De ani de zile, orașele și instituțiile conduse de democrați au dezamăgit poporul american”, a declarat Abigail Jackson, purtătoare de cuvânt a Casei Albe, într-un comunicat. „În fiecare caz”, a adăugat ea, „președintele a luat măsurile necesare pentru a proteja americanii atunci când democrații au refuzat să o facă”.

Președintele Trump și secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, au declarat că trupele Marinei americane ar putea fi mobilizate dacă tulburările din Los Angeles vor continua.

Nu ar fi prima dată în istoria SUA când se întâmplă acest lucru, notează BBC.
Aproximativ 1.500 de militari ai Marinei au fost mobilizați în Los Angeles în timpul revoltelor din mai 1992, care au urmat după achitarea a patru polițiști albi în cazul agresiunii asupra lui Rodney King, un bărbat de culoare.

(Citește și: VIDEO / Administrația Trump mobilizează Garda Națională în California, pe fondul protestelor față de raidurile contra imigrației ilegale)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: